Incendiu la o cabană din localitatea Suceag. Imobilul a ars în totalitate

by admin

O cabană din localitatea Suceag a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută. Focul s-a extins cu repeziciune și, până la sosirea pompierilor, a cuprins întregul imobil.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă de locuit din localitatea Suceagu, comuna Baciu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 2:20, iar la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii.

Accesul către cabana respectivă a fost dificil, iar momentul sosirii echipajelor operative la locul incendiului, cabana, construită pe două nivele, ardea generalizat. Răspândirea focarelor a fost favorizată de structura din lemn a cabanei.

Operațiunile de stingere a incendiului au durat mai bine de două ore și au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite”, a transmis ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a cabanei, mai spun pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza