Încă un accident grav la Cluj. O mașină a intrat într-un TIR pe Autostrada Transilvania

by admin

Încă un accident grav de circulație a avut loc la Cluj, de această dată pe Autostrada Transilvania. Potrivit martorilor, o mașină oprită pe prima bandă a fost lovită în plin de un TIR ce transporta produse farmaceutice și care nu a mai reușit să oprească la timp.

„Am ajuns primul la accident. Mașina de Gorj avea atașată o remorca, erau opriți pe banda 1 din 3. Cei din mașină erau ieșiți din mașină în momentul accidentului. Tirul i-a luat în plin, o persoana a fost rănită foarte grav, dar conștientă. Am stat lângă el până au sosit pompierii. Șoferul de TIR era un cetățean străin, nu a văzut mașina oprită”, a scris pe un grup dedicat traficului unul dintre martorii accidentului.

ISU Cluj a intervenit cu un modul de descarcerare și un echipaj SAJ.

„Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit un autoturism și un autotren avariate, precum și o persoană care necesita îngrijiri medicale, întinsă lângă autoturism.

Pompierii au acordat primul ajutor persoanei care a fost găsită în stare de conștiență și care prezenta mai multe leziuni”, au transmis reprezentanții ISU Cluj. 

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare. El prezenta multiple traumatisme severe, însă era în stare de conștiență și era cooperant.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza