Ilie Bolojan, în dezacord cu liberalii din Cluj!

by admin

Președintele Consiliului Județean Bihor și totodată lider al celei mai puternice organizații liberale din țară pare să fie în totală contradicție cu liberalii din Cluj atunci când vine vorba de așezarea liderilor partidului într-un format oficial. Acesta a rememorat un episod în care un fost președinte al PNL fusese ridiculizat și pus în ultimul rând, la o masă fără microfon. Cam în aceeași situație în care a fost surprins și Ludovic Orban la Cluj, când a fost lăsat singur pe rând și fotografiat ulterior.

„Două episoade aș aminti, când noile conduceri din PNL, ca să-l pună într-o situație onorabilă pe Tăriceanu, au regândit procedura de numire în Senat, în ordine alfabetică, astfel încât cei cu T să stea în spate. Respect! Altădată, la o ședință internă, era o masă în formă de u, și la capătul u-ului, înspre ușa de la intrare era o masă fără microfon. Călărețul cu numele lui Tăriceanu era așezat pe ultima masă. Eu veneam…Fusesem secretarul lui general, mă gândeam, dacă vine fostul președinte și premier așa-l tratăm noi?  Îmi era rușine de rușinea altora, pentru că era totuși fostul premier al României, așa că am luat calărețul cu numele și l-am pus în biroul meu. Mai târziu, sunt convins că ceea ce s-a întâmplat cu ALDE si alianțele domnului Tăriceanu s-a petrecut și din cauza lipsei de respect… Așa că mesajul meu este haideți să ne respectăm. Primul ministru al României, care este în sală (către Florin Cîțu), haideți să ne respectăm între noi în orice situație, așa ne vor respecta și alții și va fi mai bine, să fim decenți în a ne susține candidatul…”,

a spus Ilie Bolojan, citat de g4media.ro.

Foto: g4media.ro

Te-ar putea interesa si

3 comentarii

marius 22/07/2021 - 12:55

da cine e si mascariciul asta???nu ii mai ajunge bihoru????

Raspunde
Victor 29/07/2021 - 14:47

inainte sa pui intrebari stupide documenteza-te

Raspunde
Victor 29/07/2021 - 14:47

inainte sa pui intrebari stupide documenteza-te

Raspunde

Comenteaza