GALERIE FOTO: Descoperă grația și feminitatea din vremurile de demult, la Iulius Mall Cluj!

by admin

Martie este luna în care sărbărtorim toate femeile din viața noastră, le oferim flori și le copleșim cu cadouri, dar surprize inedite a pregătit și Iulius Mall Cluj. De pe 1 și până pe 31 martie 2022, ești invitat(ă) să faci o călătorie în trecut prin intermediul expoziției „Grație și feminitate în vremurile de demult” pentru a descoperi cum era reprezentată feminitatea odinioară. Evenimentul este organizat de către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Ce înseamnă feminitatea și sofisticarea pentru tine? Poate vezi aceste atribute ca fiind reprezentate de un make-up complet și o ținută elegantă, o personalitate plăcută, acompaniată de inteligență sau, de ce nu, toate acestea la un loc. Un lucru este cert: caracteristicile acestor termeni se află în continuă schimbare, iar în perioada 1-31 martie 2022 ești așteptat la Iulius Mall Cluj pentru a descoperi ce înseamnă „Grație și feminitate în vremurile de demult”.

Expoziția, adusă la Iulius Mall Cluj de către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, prezintă reproduceri ale unor portrete din secolul al XIX-lea, gravuri sau portrete în acuarele, pentru a înțelege mai bine modul în care era percepută feminitatea, frumusețea și celebritatea din vremurile de atunci. Admiră doamnele din înalta societate, precum Mária Majthényi de Kesselőkő, actrițe celebre ale acelei perioade precum Róza Széppataki Déry sau Flóra Munkácsy, dar și dansatoarele scenelor europene sau transilvănene, Fanny Elssler și Emília Aranyvári. În cadrul expoziției vei afla și poveștile unor personalități controversate, precum Marie Lafarge Capelle, condamnată la închisoare pe viață.

De asemenea, expoziția „Grație și feminitate în vremurile de demult” găzduiește o serie de potrete compoziționale, precum: „Victorine”, „Flora”, „Fată la fântână”, „Mă iubește – Nu mă iubește”, dar și reproduceri de secol XIX după opere consacrate: „Violante”, „Cântăreață la lăută”.

Vino la Iulius Mall Cluj să celebrăm feminitatea în toate epeocile!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza