FOTO&VIDEO | Aproape 70.000 de festivalieri s-au distrat în a doua seară la UNTOLD. 75% din totalul fanilor prezenți sunt vaccinați

by Cezar Leizeriuc

Cei peste 69.000 de participanți din cea de-a doua zi a festivalului au trăit magia UNTOLD la scena principală alături de artiști precum Martin Garrix, Fedde le Grand, Paul Van Dyk sau Parov Stelar. De asemenea, trupa Vama a încântat publicul UNTOLD cu piesele sale cunoscute, dar și cu un moment inedit de DJ SET, cu Tudor Chirilă în prim plan.

Martin Garrix a pregătit un show special, cu surprize dedicate fanilor veniți din peste 100 de țări ale lumii. Acesta l-a avut alături de el pe scenă pe Tinie Tempah, artist apropiat al festivalului și bun prieten al DJ-ului și producătorului olandez. Martin Garrix a declarat că a fost o reîntâlnire mult așteptată cu fanii UNTOLD și că de fiecare dată când ajunge la Cluj-Napoca simte energia specială a publicului pe care nu o întâlnește nicăieri altundeva în lume.

Recital memorabil Gheorghe Zamfir pe Mainstage-ul UNTOLD. Maestrul s-a întâlnit cu Martin Garrix

O altă apariție memorabilă, cu o încărcătură emoțională puternică pentru români și nu numai, a fost recitalul oferit de cel mai mare naist al lumii, maestrul Gheorghe Zamfir. Maestrul a avut o scurtă întâlnire, înainte de spectacolul său, și cu DJ-ul numărul 3 al lumii, Martin Garrix, care și-a exprimat admirația și aprecierea pentru munca și talentul său. Asocierea lui Gheorghe Zamfir cu festivalul UNTOLD are un scop nobil. Una dintre cele mai mari dorințe ale muzicianului este aceea de a pune bazele primei Academii Internaționale de Nai Gheorghe Zamfir, festivalul UNTOLD fiind implicat în promovarea acestui proiect. 

„De mult timp aveam în minte această idee: o școală pentru a dărui noii generații de muzicieni cunoștințele mele și un loc unde tinerele talente să poată studia; cred că lucrurile bune se întâmplă la timpul lor. Când tinerii apreciază și susțin proiectele viitoarelor talente la scară mare, înseamnă că societatea este sănătoasă și visurile noastre devin visurile lor. Multe mulțumiri excepționalei echipei și participanților de la Untold, pentru contribuția la realizarea Academiei Internaționale de Nai ! Proiectul meu a devenit proiectul vostru, visul meu a devenit visul vostru!”, a declarat maestrul Gheorghe Zamfir.

75 % dintre fanii prezenți la ediția din acest an sunt vaccinați

După primele două zile de festival, organizatorii anunță că 75 % dintre fanii prezenți la ediția din acest an sunt vaccinați. Media înregistrată la UNTOLD este una impresionantă fiind aproape de trei ori mai mare față de media imunizării la nivel național. Acest fapt vine să confirme faptul că festivalul UNTOLD din acest an reprezintă cel mai sigur loc public din România, dar și faptul că festivalul este un stimulent bun pentru cei care se vaccinează.

Vineri, 10 septembrie, din toate cele peste 3.000 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 6 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 6 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele lor au fost anulate pentru ediția din acest an și au fost transferate pentru ediția de anul viitor a festivalului UNTOLD.

În ultimele 48 de ore, la nivelul întregii țări s-au efectuat peste 60.000 de teste rapide antigen, dintre care peste 9800 au fost făcute doar de cei care și-au dorit să ajungă la UNTOLD. Acest lucru arată faptul că festivalul UNTOLD contribuie inclusiv la stimularea testării în rândul tinerilor din România.

„Ne-am asumat responsabilitatea de a face din festivalul UNTOLD cel mai sigur loc public din România. Măsurile implementate în acest an sunt cele mai ample măsuri aplicate până acum la evenimente în Europa. Statisticile după primele două zile de festival arată că ne respectam angajamentul luat si ca tinerii care vin la festival sunt responsabili, dispuși să se vaccineze sau să se testeze” a declarat Edy Chereji, Directorul de Comunicare UNTOLD.

Accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza