FOTO: Weekend plin pentru voluntarii CERT Rescue. Au fost solicitați la zeci de intervenții

by admin

Voluntarii CERT Rescue au avut parte de un weekend plin de intervenții. Cum a nins abundent, mai ales în zona de munte, zeci de persoane au rămas blocate în zăpadă și au avut nevoie de ajutorul celor de la CERT. Inclusiv o ambulanță cu un pacient a trebuit să fie scoasă din nămeți.

„Weekendul acesta a fost despre OAMENI.

Oameni blocați, speriați, îngrijorați, pe care am reușit să îi ajutăm, să îi calmăm și să îi aducem acasă în siguranță. Despre altruismul și curajul colegilor noștri voluntari, care au fost pe teren până la ore târzii din noapte pentru a-și ajuta semenii.

Da, a fost o vreme de coșmar, cel puțin în zona județului Cluj. Ninsoarea abundentă și viscolul sever ne-a dat de furcă tuturor. Colegii noștri au intervenit la foarte multe cazuri seară, atât la apeluri venite de la persoane rămase blocate, cât și de la autoritățile din cadru ISU Cluj Inspectoratului pentru Situații de Urgență (cu care avem o colaborare excelentă pe plan local / județean).

În ultimele 48 de ore, colegii voluntari au repus în circulație :

  • peste 30 mașini
  • o ambulanță cu pacient blocat în nămeți , 
  • au salvat familii și copii mici blocați în autoturisme împotmolite,
  • au ajutat zeci de oameni aflați în dificultate, 
  • au transportat un câine care necesita tratament de urgență.

Toate astea din timpul lor, cu autovehicule, echipamente și combustibil pe cheltuiala proprie, doar pentru satisfacția de a vedea zâmbetele și mulțumirea celor ajutați la nevoie.

Haideți să învățăm cu toții (inclusiv din întâmplările din acest weekend) că uneori viața poate să ne ia prin surprindere, că oricând putem să ne găsim în impas, și să fim mai buni (mai bine pregătiți, mai înțelegători cu cei din jurul nostru și mai atenți la nevoile celor din jur)”, au transmis voluntarii CERT Rescue.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza