FOTO | Vremea bună ne scoate din casă. Unde ne putem relaxa la sfârșit de săptămână în județul Cluj

by admin

Dacă vremea de Paște a fost mai ploioasă, cu zile destul de înnorate, iată că prognoza meteo “ține” cu noi de această dată. În weekend, temperatura urcă din nou în termometre, făcând loc zilelor cu ceva mai mult soare. Prin urmare, pentru clujeni este un bun prilej să iasă din nou în natură, să facă fel de fel de plimbări prin împrejurimile unui oraș destul de agitat săptămânal.

Pentru cei interesați, una dintre variante ar fi să vizitați animalele de la Parcul de agrement “Moara de vânt” din comuna Ciurila, aflat la aproximativ 15 km de Cluj. Libere în țarcuri, voliere și cotețe, vă așteaptă peste 400 de animale din peste 60 de specii cum ar fi iepurași, fazani, păuni, porumbei, prepelițe, porcușori de Guineea, capre, alpaca, pecari, pitici americani, cerbi lopatari, cerbi carpatini, ponei, măgari, lame, mufloni, maimuțe, cai, uli, șoimi, potârnichi de California, ratoni, ursuleți năsoși, oi de camerun, veverițe, etc.

Pe lângă faptul că puteți mângâia, hrăni și poza animale, parcul oferă câteva acitivăți recreative atât pentru adulți, cât și pentru copii: călărie pe cai și pe ponei, plimbări de agrement, plimbări cu sania sau căruța, în funcție de anotimp, plimbări cu trenulețul, loc de joacă, trambulină, minigolf, parc de aventură cu trasee suspendate de cățărat și tiroliene. Prețul pentru călărirea cailor sau al poneilor variază între 15 – 70 lei, în funcție de timpul și traseul dorit.

În lunile aprilie-octombrie orarul vizitei parcului se încadrează in intervalul 10:00 – 19:00. Un bilet pentru adulți valorează 17 lei, în timp ce copiii cu vârsta cuprinsă până în 18 ani, beneficiază de un preț mai redus, 13 lei, având inclusă și o găletuță cu hrană pentru animale.

Cei care au fost mai rapizi și au dorit să viziteze de astăzi animalele au lăsat și un mesaj pe pagina oficială de Facebook a Parcului de agrement: “Uneori e mai bine printre animale :)”.

Lacul de la Micești este o altă posibilă destinație pentru clujeni, aflat la 5 km de comuna Ciurila. Împrejurimile încântătoare încadrate într-un peisaj mirific vă pot oferi o relaxare pe cinste. Lacul se întinde pe o suprafață de 2 hectare și este populat cu crap, una din activitățile îndrăgite ale oamenilor care vin aici fiind pescuitul.

Aerul curat și frumusețea locului vă pot energiza pentru începutul unei noi săptămâni. Totuși, dacă activitățile sunt mai mult pe placul vostru, mai nou, aveți posibilitatea de a închiria bărci, hidrobiciclete și caiace pentru ca distracția să fie completă. De asemenea, în zonă există și două piscine în interior, în care vă puteți relaxa oricând doriți, iar pentru a trăi senzația brizei “ca la mare”, restaurantul din împrejurul lacului vă stă la dispoziție cu diverse preparate disponibile.

#mișcareadeweekend

Te-ar putea interesa si

Comenteaza