Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finaliste și acces gratuit. Programul complet al ediției aduce în fiecare zi concertele din competiție, iar serile continuă cu Jazzbois, Vlad Dobrescu & The Jam Community, Coma Light și, în final, JEMMA, câștigătorii ediției de anul trecut. Premiile puse în joc depășesc 50.000 de euro.
12 trupe finaliste vin la Jazz in the Park Competition pentru prima dată, iar altele se întorc un an mai târziu pe aceeași scenă, dar dintr-o poziție complet diferită. JEMMA, trupa italiană care a câștigat marele premiu al ediției de anul trecut, este unul dintre cele mai recente exemple despre ce poate însemna competiția pentru un artist aflat la început de drum: o întâlnire cu publicul, o recunoaștere internațională și o nouă invitație pe scena festivalului.
Anul trecut, cei opt muzicieni din JEMMA au cucerit juriul și publicul cu un amestec de world music, jazz-rock, fusion și ambient și au plecat de la Cluj cu marele premiu al competiției, în valoare de 5.000 de euro, dar și cu o invitație de a reveni la Jazz in the Park. Trupa a câștigat atunci și Premiul pentru cea mai bună compoziție.
În 2026, povestea continuă: JEMMA revine la Cluj pentru concertul de închidere al Jazz in the Park Competition, duminică, 20 septembrie, de la 21:45. În aceeași seară va avea loc și ceremonia de premiere a noii generații de finaliști.
Premii de peste 50.000 de euro și oportunități care merg dincolo de competiție
Și în acest an, premiile puse în joc sunt construite pentru a susține dezvoltarea artiștilor după competiție.
Premiul I este de 6.000 de euro brut și include invitația de a susține un concert în cadrul Jazz in the Park 2027, cu un contract de 3.500 de euro net, precum și invitația la concertul de închidere al ediției 2027 a competiției, în valoare de 3.000 de euro net.
Premiul pentru cea mai bună trupă românească vine cu 1.500 de euro brut, o invitație la Jazz in the Park 2027, în valoare de 2.500 de euro net, producția și distribuția unui album pe vinil și realizarea unui videoclip.
Se mai acordă Premiul II – 3.500 de euro brut, Premiul III – 1.500 de euro brut, Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție – 500 de euro brut, trei mențiuni pentru cei mai buni muzicieni, de câte 500 de euro brut fiecare, și Premiul publicului – 1.000 de euro brut.
Toate trupele finaliste sunt remunerate cu un onorariu garantat de 1.000 de euro, iar organizatorii asigură cazarea și un buget pentru transport.
Trei zile de muzică în Parcul Central, experiențe și ateliere pentru întreaga familie
Ediția din acest an se desfășoară între 18 și 20 septembrie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, iar programul aduce împreună trupele din competiție, invitați speciali, DJ, sesiuni de jam și concerte care duc festivalul până târziu în noapte.
Vineri, 18 septembrie, porțile se deschid la ora 14:00, iar competiția începe de la 15:30, cu FOLT, ALSOGOOD QUARTET, DUK și JAVOTTE, iar programul serii continuă cu concerte susținute de JAZZBOIS și VLAD DOBRESCU & THE JAM COMMUNITY, precum și cu seturile de pe Vinyl Stage semnate de BOGDAN ROȘCA, MUSAI, SUGAR și BLANILLA. Noaptea se încheie cu jam sessions, de la 23:00.
Sâmbătă, 19 septembrie, porțile se deschid la ora 12:00, iar de la 15:30 pe Competition Stage urcă GIUSEPPE MALINCONICO TRIO, EQUINOX QUINTET, AMPHITRIO, CREATURE. și ANTON DE BRUIN. Programul este completat de COMA LIGHT pe Special Guests Stage de la 22:00 și de ALIN VAIDA, PUIU, D’JHU și CALIBRO45 pe Vinyl Stage. De la 23:00, muzica continuă cu jam sessions.
Duminică, 20 septembrie, ultima zi se deschide tot la ora 12:00, iar de la 15:30 îi aduce în competiție pe FAUST x LIVE BAND, MISS C-LINE și NOISECRIPT, urmați de DIMA BELINSKI la scena Special Guest și, de la 20:30, de ceremonia de premiere. De la 21:45, JEMMA, câștigătoarea ediției precedente, susține concertul de închidere. În paralel, Vinyl Stage găzduiește seria de seturi CIN CIN, iar noaptea se încheie cu jam sessions.
Programul pe zile și ore poate fi consultat AICI.
Jazz in the Park Competition este gândit ca un festival în jurul unei competiții în care publicul își poate construi propria experiență, dincolo de programul muzical. Pe lângă concerte, cele trei zile aduc ateliere, activități pentru copii, zone de relaxare, târguri, experiențe interactive și activități pentru întreaga familie.
Printre experiențele ediției se numără Expoziția de postere culturale, disponibilă pe parcursul celor trei zile, și Digital Drum Camp, dedicat celor care vor să descopere lumea tobelor și a ritmului. Pentru cei care vor să încerce activități creative, atelierele de cioplit în lemn și Botanical Monoprint au loc sâmbătă și duminică, între 14:00 și 16:00, respectiv 17:00 și 19:00.
Programul include și activități cu animale, zone de joacă și ateliere creative pentru copii, dar și experiențe mai neobișnuite. Un exemplu este standul de căsătorii, deschis vineri și sâmbătă între 17:00 și 21:00, iar duminică între 16:00 și 20:00. Pentru cei care vor puțină adrenalină, tiroliana este disponibilă în toate cele trei zile, între 18:00 și 20:00.
Între două concerte, publicul poate descoperi târgul de creatori, zonele de relaxare și spațiile dedicate gastronomiei, iar cei care vor să plece cu o amintire pot trece pe la shopul festivalului sau pot scrie și trimite o carte poștală direct din parc. Programul complet al activităților poate fi consultat AICI.
Jazz in the Park Competition este dedicată muzicienilor emergenți din întreaga lume și își propune să creeze un context în care artiștii să poată fi descoperiți, susținuți și conectați la noi oportunități. Iar dacă povestea JEMMA spune ceva, este că uneori un concert la Cluj nu este finalul unei povești, ci începutul ei.

este parte a