FOTO: Voluntarii de la CERT Transilvania au construit o casă pentru o bătrână singură din Măguri Răcătău

by admin

Gest impresionant al voluntarilor de la CERT Transilvania. Aceștia au sărit în ajutorul unei bătrâne care locuiește singură într-un cătun din comuna Măguri Răcătău și în numai câteva zile i-au ridicat o nouă locuință. Căsuța în care locuia femeia era foarte veche și stătea să cadă. 

„Am petrecut 3 zile în munți și vrem să împărtășim cu voi bucuria, liniștea și pacea noastră, regăsite în cătunul Iujdei, comuna Măguri Răcătău. Aici, în inima Apusenilor locuiește bunica Ana, singură, într-o căsuță pe care timpul și vremea au tot deteriorat-o, iar acum stă să cadă. Cătunul este o așezare cu case răsfirate, iar cel mai apropiat vecin este la peste 1 km distanță.

Ca să ajungem la bunica Ana, am mers pe un drum forestier câțiva kilometri, iar apoi am continuat pe jos. Aveam bagaje multe cu noi: 3 tone de beton, 100 mp panou, 1 tonă de profile metalice, necesarul pentru instalația electrică, o sobă și alte „mărunțișuri” – mai simplu, duceam o casă, pe brațele voluntarilor noștri harnici.

Am petrecut 3 zile cu bunica noastră, Ana, 3 zile de bucurie și muncă, astfel încât la final, bunicuța să aibă o casă sigură, să nu se mai teamă că la cei 75 de ani ai ei, va ajunge între dărâmături.

Am plecat de la Iusdei încărcați cu pace și bucurie. Vrem să împărtășim și cu voi acestea și le mulțumim sponsorilor și partenerilor care ne-au fost alături”, au scris cei de la CERT pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza