FOTO | Se reia campionatul de fotbal la copii și juniori. Academia de Fotbal Viitorul Cluj: “Mereu dorim să câștigăm, însă nu uităm care este OBIECTIVUL nostru: dezvoltarea jucătorului”

by admin

Vești bune pentru cei mici. Campionatul de fotbal pentru copii și juniori își reia în cele din urmă activitatea la nivel de județ după o pauză de doi ani. Tinerii fotbaliști, reveniți recent din perioada de vacanță se pregătesc intens la antrenamente pentru primele meciuri care vor avea loc în acest weekend, pe 18 și 19 septembrie. Fiecare echipă își va afla adversarul după tragerea la sorți care va avea loc în cursul zilelor următoare. În cadrul acestor competiții sunt înscriși și micii fotbaliști cu vârsta cuprinsă între 8-15 ani din Academia de Fotbal Viitorul Cluj.

“Copiii așteaptă cu nerăbdare începutul campionatului după o pauză de doi ani. Din cauza desfășurării festivalului Untold, reluarea campionatului s-a amânat până la sfârșitul săptămânii. Acest lucru nu reprezintă o problemă pentru noi, având în vedere că așteptăm să se întoarcă toți copiii la pregătire, odată cu începerea școlii. Prin urmare, vom începe campionatul sâmbăta aceasta. Suntem înscriși la absolut toate categoriile de vârstă.

Sportivii noștri sunt nerăbdători să trăiască intensitatea jocului, victoriile, să simtă prezența părinților și a galeriei în tribune, acea atmosferă care tuturor ne place”, ne-a explicat Marius Codescu, directorul tehnic al Academiei de Fotbal Viitorul Cluj.

Academia de Fotbal Viitorul Cluj are în componență copii la toate categoriile de vârstă, de la 5 la 19 ani și echipă de seniori.

La nivel de Campionat Județean categoriile de vârstă sunt de la 8 până la 15 ani, Academia de Fotbal Viitorul Cluj fiind înscrisă, cu grupele de copii, la fiecare din aceste categorii, inclusiv cu echipa de fete. Stabilirea meciurilor se face săptămânal prin tragere la sorți.

În Campionatul Județean sunt înscrise foarte multe echipe, acestea fiind împărțite pe serii.

“De la vârsta de 8 până la 13 ani ani se joacă fără clasament, fără să se acumuleze puncte, aceasta fiind o abordare nouă, care elimină presiunea pentru rezultat și este benefică pentru dezvoltarea corectă a jucătorului din punct de vedere mental”, a precizat Marius Codescu.

La categoria de vârstă Under 15 există două structuri: Elită și Standard, iar Academia de Fotbal Viitorul Cluj participă în ambele competiții.

În campionat, alături de Viitorul Cluj, fac parte și echipele similare ca vârstă ale cluburilor CFR Cluj și Universitatea Cluj.

La secțiunea Performanță, Under 16, 17 și 19, Viitorul Cluj și-a câștigat dreptul de a participa în Liga Elitelor,  care este o competiție la nivel national, împărțită în două serii (Est și Vest) a câte 12 echipe.

“Apropo, de anul acesta chiar s-a schimbat puțin sistemul, va fi exact ca în Liga 1. Primele șase vor juca mai departe, adică în play-off, iar ultimele șase în play-out.

Primele două clasate după disputarea play-off-ului se vor întâlni în faza semifinală la București și vor juca cu primele două clasate în play-off-ul celeilalte serii. Cele două câștigătoare din faza semifinală vor juca finala Campionatului Național de Elită și astfel se va desemna Campioana Națională”, a adăugat directorul tehnic.

Conducerea Academiei de Fotbal Viitorul Cluj și-a propus încă de la început să creeze fotbaliști, nu echipe. Aceștia spun că micii fotbaliști, care nu au împlinit încă vârsta de 15 ani, trăiesc mai mult bucuria unui gol, a unei pase bune, a unei victorii, bucuria părinților sau atmosfera galeriei.

“Până la 15 ani nu punem accent foarte mare pe rezultate. Ne dorim să câștigăm, dar mai mult ne interesează dezvoltarea jucătorului. Suntem axați pe asta. Este motto-ul nostru, o filozofie a noastră. Fiecare copil este considerat un proiect. Scopul nostru este să producem jucători și să scoatem pe piață cât mai multe proiecte viabile. Trebuie să-i dezvoltăm tehnic, tactic, fizic și mental”, spune Marius Codescu.

Nu există o limită de vârstă pentru cei care își doresc să performeze în cadrul acestei academii de fotbal. Totuși, conducerea le sugerează tinerilor să vină de la cele mai fragede vârste pentru a putea reuși să treacă cu brio prin etapele de dezvoltare ale abilităților, la timp.

“Nu există o limită de vârstă la care un copil trebuie să vină în Academie. Am avut cazuri în care au venit când mai aveau 1 an sau doi de juniorat. Cu cât vii mai târziu cu atât pierzi mai mult și trebuie să recuperezi multe : elemente de coordonare, de postură, de mobilitate, cele care se fac la vârsta de 7-8 ani. Dacă vii mai târziu, le faci atunci. Este foarte greu să-i prinzi din urmă pe ceilalți. Poți să ai talent, dar posibil să rămâi cu anumite deficiențe. De aceea e bine ca părintele să încurajeze copiii să practice acest sport de mici”.

Reprezentanții academiei consideră că dialogul este un factor foarte important. Și nu doar în discuțiile cu tinerii fotbaliști.

“Considerăm că dialogul este foarte important. Mereu le spun părinților, la ședințe, un lucru cât se poate de real: noi, ca profesori și ei ca părinți, suntem baza unui triunghi. Copilul, care este cel mai important, se află în vârful acestui triunghi. Doi nu pot să realizeze ceva fără ajutorul celui de-al treilea. Antrenorul cu acel copil pot să-și dorească, dar părintele să nu susțină această alegere. Antrenorul și părintele îl susțin, dar copilul nu este pasionat. Părintele și copilul nu pot să reușească dacă antrenorul nu este un profesionist. Deci fără comunicare nu se poate forma o echipă”.

Antrenorii și părinții trebuie să facă tot posibilul să-l ghideze și să-i ofere un cadru de dezvoltare.

“De la 15 ani încolo se poate discuta despre performanță și șansa de a deveni un mare fotbalist. Nici măcar nu există instrumente de evaluare până la această vârstă.

La vârstele mici copilul e încă nehotărât, se gândește pe ce post să joace: fundaș dreapta, să stea în poartă, să fie atacant. Poate să constate chiar că nu-i place fotbalul.

Noi, cei din conducerea tehnică și administrativă, organizăm de cel puțin două ori pe an ședințe cu părinții, în care discutăm toate aspectele importante la care trebuie să lucrăm împreună pentru dezvoltarea multilaterala (inclusiv cea mentala) a copiilor.

Antrenorii fac aceste ședinte trimestrial, atunci când încep și când se termină pregătirile din vară, dar și din iarnă”, subliniează directorul tehnic.

Academia de Fotbal Viitorul Cluj este singurul club de fotbal din România care este Unitate Operațională Award.

“În domeniul în care activăm, al fotbalului juvenil, problemele cu care ne confruntăm sunt: procentajul mic al celor care reușesc să își clădească o carieră sportivă de succes și rata de abandon școlar la copiii care practică un sport la nivel profesionist.

Livrarea programului de educație non-formală The Duke of Edinburgh’s International Award este un motiv de mândrie atat pentru Academie, cât și pentru sportivii noștri care, la finalizarea fiecărei din cele trei secțiuni, beneficiază de o certificare internațională, care le conferă un avantaj în găsirea unui loc de muncă.

Acest program este unul din instrumentele prin care oferim tinerilor o ghidare profesională către niște meserii care să le asigure integrarea în societate ca adulți și un loc de muncă stabil, chiar și în cazul în care ei nu vor urma o cariera sportivă.

În cadrul acestui program avem copii care au ales asistență la grupele mai mici. Avem copii de 16 ani care, atunci când un antrenor conduce un antrenament cu o grupă de 8 ani, ei sunt asistenți.

De asemenea pentru că ținem să educăm sportivii Academiei în spiritul Responsabilității Sociale, o dată pe lună, miercurea, facem un antrenament cu copii de la centrele de zi, în baza unei colaborări pe care o avem cu DGASPC. Chiar asistenții conduc acele antrenamente”, menționează Marius Codescu.

În cadrul Academiei oferim suport și în ceea ce privește alimentația, hidratarea corectă, odihna, vitaminizarea”, ne povestește directorul tehnic.

Nutriționistul clubului face prezentări la fiecare grupă, le oferă explicații jucătorilor, pe înțelesul lor, despre importanța alimentației în viața unui sportiv.

“Suntem foarte consecvenți în ceea ce privește formarea sportivilor noștri ca “oameni”. Grupele mari de copii sunt cântărite și monitorizate și pe baza altor indicatori în mod permanent. Nutriționistul ține ședințe cu sportivii și părinții pe terenul de fotbal, după antrenament, cu tabla și marker-ul în mână. Le spune ce, cum și în ce momente ale zilei să mănânce, ce să evite, ce suplimente sunt indicate și care sunt contraindicate.

Nu există grupă care să nu fi avut o întâlnire pe această temă. Este foarte important ca atât părinții, cât și copiii să fie informați pe aceste aspecte”, spun reprezentanții Academiei.

Totodată, la categoriile de vârstă 14,15 și 16 ani, jucătorilor și părinților li s-a explicat pe îndelete ce rol și implicații are etapa pubertății în viața lor.

“Am avut reacții foarte bune de la părinți după întâlniri cu astfel de teme. Trebuie să ne ocupăm și de latura mentală a jucătorilor noștri.

La pubertate acești copii suferă niște transformări, atât fiziologice, cât și mentale. Unii vor să fie mai liberi, alții mai izolați, devin irascibili, sensibili, greu de gestionat. Și aici ne punem întrebarea dacă să fim mai duri sau mai maleabili cu ei.

Trebuie să dăm dovadă de diplomație și foarte multă răbdare. Personal am citit mult despre pubertate și am rămas cu următorul adevăr: <<Intrarea în pubertate este nașterea reală a omului>>”.

Ba mai mult de atât, fiecare antrenor al academiei oferă sprijin în monitorizarea situației școlare a sportivilor.

“Fiecare antrenor se implica, acolo unde părintele, respectiv dirigintele sunt de acord, în situația școlară a copilului. Avem cazuri în care diriginții sunt foarte mulțumiți să aibă un “partener” în antrenor, împreună pot găsi strategii care să conducă la o adaptare mai ușoară, la tratarea unor anxietați, la dezvoltarea unor calități și aptitudini, la crearea unui spirit de echipă. Părinții sunt mulțumiți că au un sprijin suplimentar în această direcție.”

În Academia de Fotbal Viitorul Cluj sunt înrolați la acest moment 375 de copii și juniori. Fiecare grupă are în jur de 25 de mici fotbaliști: “Sunt categorii de vârstă la care avem mai multe grupe. La grupele de performanță, începând cu U16 avem câte 22-23 de jucători.”, a încheiat Marius Codescu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza