FOTO | Școala altfel, ocazie pentru copii să iasă din clase. Excursii, vizite la fabrică și ouă încondeiate la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”

by Cristina Mihaila

În Școala Altfel, copiii au ocazia să învețe, așa cum o spune și numele programului, altfel. Lasă teoria și ies în teren, părăsesc sala de clasă pentru câteva ore, fac lucru manual, își pun în valoare talentele native și fac schimburi interesante de experiențe. Pentru cei mai mulți dintre elevi, este perioada preferată din tot anul școlar.

De exemplu, elevii de clasa a IV-a de la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” au avut o săptămână plină de activități în Școala Altfel, sub deviza „Să știi mai multe, să fii mai bun”: luni au avut atelier de pictură pe ceramică și și-au făcut singuri căni colorate, împreună cu învățătorea au luat la pas orașul și au învățat care sunt principalele instituții și cu ce se ocupă fiecare, iar la final au văzut expoziția de șah de la BCU; marți au fost într-un tur la Facultate de Psihologie și Științe ale Educației, unde studenții i-au așteptat cu jocuri interactive; iar miercuri a fost cea mai plină zi – au mers în excursie la Castelul Corvinilor din Hunedoara și la ”Sabia lui Decebal” din Orăștie, două locuri pline de istorie și legende.

Am fost impresionat de castel, ghidul a vorbit foarte frumos, iar în interior a fost distractiv. Mi-a plăcut foarte mult pauza de la întoarcere. Un loc mai bun nu cred că puteați să găsiți!”, a spus un copil la întoarcere.

Spre finalul săptămânii, elevii au intrat în contact cu meșteșugul străvechi al încondeierii ouălor. La fel ca buncii lor cândva, au folosit tehnica tradițională cu ceară de albine pentru a picta diferite modele pe ouă cu ajutorul condeiului. Au descoperit astfel că treaba era una migăloasă, dar rezultatul i-a uimit: „Mie mi-a plăcut că am descoperit cum se încondeiază ouăle. Concursul a fost minunat, deși începi să am puțină febră musculară acum.” După antrenamentul cu încondeiatul ouălor, au mers să facă puțină mișcare la un club sportiv de karate. ”Am încercat să îmbinăm activități diverse, care să le stimuleze spiritul creativ, dar să le pună în valoare și abilitățile practice. Dacă ne-am plimbat prin oraș, le-am explicat ce sunt clădirile pe lângă care trecem de multe ori fără să le observăm, la atelierele practice am valorificat talentul unora la desen, al altora la dans ori la sport. Cred că sunt experiențe pe care copiii le vor ține minte și din care au avut ce să învețe”, a explicat Andreea Coman, învățătoare la Bălcescu.

Școala altfel s-a încheiat cu o vizită la unul dintre cei mai importanți producători români de plicuri și ambalaje poștale. Evident, elevii au fost impresionați de utilajele din fabrică, fiind pentru prima dată când au intrat într-o astfel de unitate de producție.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza