FOTO: S-a deschis noul sediu din Someșeni al Serviciului de Permise și Înmatriculări

by admin

S-a deschis oficial noul sediu al Serviciului de Permise și Înmatriculări Cluj. Este vorba de clădirea Biroului Vamal de Interior, din cartierul Someșeni. Noul spațiu are o suprafață dublă față de locația de pe strada Albac și a fost amenajat cu toate dotările necesare pentru desfășurarea activității în cele mai bune condiții, cu respectarea măsurilor sanitare.

„Prin mutarea Serviciului de Permise și Înmatriculări la noul sediu, cetățenii Clujului economisesc timp, bani, iar un cartier rezidențial din Cluj-Napoca scapă de poluare, de un trafic infernal. Între 300-500 de mașini erau zilnic în cartierul Gheorgheni în pandemie, iar înainte erau și 800 de mașini. Pentru asta, autoritățile locale și naționale și-au dat mâna, iar astăzi suntem în măsură să prezentăm acest nou sediu.

Primăria a investit în jur de 90.000 de euro pentru lucrarea de aici, e vorba de amenajarea parcării cu aproximativ 100 de locuri, amenajare de trotuar și stație CTP. Cel mai important este că cetățeanul câștigă timp, dar are și posibilitatea să plătească toate taxele aici, fără să mai vină în centru la Primărie”, a declarat primarul Emil Boc.

„Acest demers a constituit o prioritate pentru mine ca prefect. El a mai fost inițiat în anii 2008-2009, dar nu s-a finalizat. Până la urmă am reușit acest lucru cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, bineînțeles cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și a Direcției de Permise și Înmatriculări.

Sunt foarte multe avantaje ale acestei locații față de vechiul amplasament de pe strada Albac. Vorbim despre o parcare pentru cetățenii care se adresează acestui serviciu, care sunt între 700 și 800 pe zi, parcarea este adiacentă acestei locații și numără peste 100 de locuri. Vorbim de un spațiu dublu față de ceea ce avem la vechea locație, care permite desfășurarea în condiții normale, optime pentru anul în care ne aflăm”, a explicat și prefectul Clujului Mircea Abrudean.

În apropierea noului sediu a fost amenajată și o stație de transport în comun. Cetățenii se pot deplasa la și de la sediul serviciului cu mijloacele de transport care circulă pe liniile 5 și 8 și cele de pe ruta Cluj-Napoca- Apahida.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza