Accident rutier GRAV la ieșirea din Dej. Un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața

by admin

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN1C, în municipiul Dej. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de 60 de ani care prezenta multiple traumatisme severe vizibile. Au fost aplicate manevre de resuscitare pentru bărbatul extras din autoturism, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale.

“Conducătorul unui autoturism, în vârstă de 56 de ani, care se deplasa pe strada Vâlcele din municipiul Dej, din direcția Gherla spre Dej, a părăsit sensul de deplasare, trecând pe sensul opus și intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, din nefericire, a survenit decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism”, a transmis IPJ Cluj.

“Două autospeciale și un echipaj SAJ au fost alertate în această dimineață, în jurul orei 6.40, pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe DN1C, în municipiul Dej.
Pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat și un bărbat de cca 60 de ani, încarcerat în acesta și care prezenta multiple traumatisme severe vizibile și în stare de inconștiență.

S-a acționat imediat pentru tăierea și îndepărtarea elementelor de caroserie pentru asigurarea accesului și evacuarea victimei. Au fost aplicate manevre de resuscitare pentru bărbatul extras din autoturism, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza