FOTO: Accident cu trei răniți la Jucu. Printre victime se numără și un minor

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc duminică după-amiaza în comuna Jucu. Un șofer neatent a intrat cu mașina într-un autoturism care circula în fața sa, apoi a fost proiectat într-un alt autovehicul care venea din sens invers.

„Un tânăr de 22 de ani, din Baia-Mare, care circula pe direcția Cluj-Napoca înspre Jucu a intrat în coliziune cu un autoturism care îl preceda, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Ulterior, autoturismul bărbatului a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula în fața, în aceeași direcție”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului, printre care și un minor de 15 ani.

„ISU Cluj a fost alertat prin apel SNAU 112 pentru a interveni la un eveniment rutier, la intrare in Jucu, cu două autoturisme implicate într-o coliziune. Trei persoane din cele două autoturisme erau ieșite la sosirea pompierilor.  Intervine Detașamentul 1 Cluj-Napoca cu 0 autospeciala și EPA. Toate cele 3 persoane, bărbat 42 ani, bărbat 22 ani și un minor de 15 ani, au fost transportate la spital de către SMURD și SAJ”, a transmis și ISU Cluj.

Rezultatele cu aparatul etilotest au reieșit negative.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza