Fostul ministru de externe, Andrei Marga, despre conflictul dintre Iran și Israel:” Israelul are capacitatea de a se apăra singur în fața oricărui pericol”

by Christian Suciu

Fostul Ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga, susține că atacul cu drone și rachete executat de Iran la finalul săptămânii trecute împotriva Israelului va genera cu siguranță o reacție din partea Ierusalimului. Acesta a evidențiat, într-o intervenție pentru emisiunea Prima News cu Ciprian Aron, capacitățile defensive ale Israelului precum și schimbările majore pe care acesta le-ar putea adopta în materie de politică externă.

”O reacție va fi dar Israelul este foarte inovativ. Este o situație noua, s-a trecut linia roșie iar Iranul a atacat, în premieră, statul Israel. As reaminti însă spusele lui Shimon Peres: «Israelul are capacitatea de a se apăra singur în fața oricărui pericol». În realitate însă, lucrurile s-au schimbat și foarte greu ai putea găsi o țară în afara superputerilor care să se poată apăra de una singură. Deci Israelul se poate apăra, dar în cadrul unei coaliții. Acum se discută în Israel să se recurgă la coaliția intercontinentală cu marile puteri SUA, Anglia, Franța, Germania etc., sau să se caute o nouă coaliție regională. ”, a declarat politologul Andrei Marga, în intervenția sa pentru Prima News.

VIDEO:

Acesta a subliniat însă că, în momentul de față varianta unei riposte armate a Israelului pe teritoriu iranian este puțin probabilă și consideră că eforturile Israelului se vor concentra pe înființarea unei coaliții regionale capabile să mențină siguranța în zonă.

”O reacție pe teritoriul Iranului a fost mereu luată în calcul însă nu trebuie uitat că și Iranul are bomba nucleară și nu ar fi imposibil să o folosească. Vulnerabilități există de ambele tabere însă acum, în lume, este greu să te aperi singur. Personal, cred că ambele părți iau în calcul că nu se câștigă dintr-un asemenea război sau mai bine zis nu ar câștiga fără mari pierderi.

Principala inovație ar putea consta într-o cooperare regională. Cred că se va merge pe ideea lui Gantz (n.r. Benny Gantz- ministru în cabinetul de război al Israelului) de a se crea o coaliție regională care să ofere siguranță Israelului.”, a mai adăugat acesta în intervenția sa pentru emisiunea Prima News cu Ciprian Aron.

VIDEO:

Te-ar putea interesa si

Comenteaza