Floreștenii au inimă mare: sute de familii au donat ajutoare pentru refugiații din Ucraina

by admin

Locuitorii comunei Florești nu au rămas indiferenți față de tragedia din Ucraina. Sute de familii s-au mobilizat și au sărit în ajutorul refugiaților ucraineni, cărora le-au donat alimente sau produse de primă necesitate. De asemenea, 7 familii din Ucraina au ajuns în comună și sunt găzduite aici.

„Peste 250 de familii din Florești și-au oferit sprijinul în numai două zile, prin produsele donate în campania lansată de primărie. Tot respectul meu, mă înclin în fața capacității extraordinare de mobilizare și altruismului de care dă dovadă comunitatea noastră.

În Florești au ajuns și sunt găzduite deja primele 7 familii care au sosit din diferite zone ale Ucrainei, însoțite de copii (cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani) sau bunici, și care reunesc peste 30 de persoane.

Am trimis deja pachete cu produse de primă necesitate tuturor celor care au solicitat, și în funcție de nevoi și solicitările pe care le centralizăm zilnic, din donațiile primite vor fi livrate periodic pachete cu produsele necesare. Primul transport cu pături, prosoape, saci de dormit, a fost trimis sâmbătă spre vama Sighet. 

Vreau să le mulțumesc tuturor agenților economici care ne-au devenit colaboratori și care asigură o masă caldă zilnic persoanelor refugiate. Apreciez sprijinul tuturor celor care ne-au transmis disponibilități privind apartamente libere ce pot fi puse la dispoziție familiior refugiate.

 Centralizăm în permanență și ofertele primite din partea floreștenilor care ne transmit disponibilitatea de a găzdui persoane sau familii sosite din Ucraina. Relații suplimentare și clarificări puteți obține la nr. de telefon:0746262431, 0734778245”, a scris pe rețelele de socializare primarul comunei, Bogdan Pivariu.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

DANCA ELISABETA 04/03/2022 - 16:36

BUNA ZIUA !!! VREAU SA DONEZI MAI MULTE LUCRURI, ASTEPT O MASINA PTR. TRANSPORT LA ADRESA STR. SESUL DE SUS NR. 178 BL.C4 SC. 2 AP 17 . FLORESTI. MULTUMESC !!!!

Raspunde

Comenteaza