Fără droguri la festival! Substanţe interzise descoperite în bagajele unui francez, pe Aeroportul Cluj-Napoca

by Oana Spiru

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca au descoperit, la controlul de frontieră un cetăţean francez, care avea asupra sa, ascunse în bagajele personale, substanțe interzise, susceptibile a fi din categoria drogurilor și substanțelor psihotrope sau psihoactive.  

În data de 03.08.2023, ora 00.10, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind din direcția Basel, un bărbat în vârstă de 26 de ani, cetățean francez.

În baza analizei de risc, bărbatul a fost selectat în vederea efectuării unui control amănunțit asupra bagajelor personale.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagajele pasagerului, o substanţă solidă, de culoare maro, ambalată într-o folie de plastic transparentă şi o ţigară artizanală, ambele cu miros înţepător.

Din cadrul primelor cercetări a rezultat faptul că bărbatul a venit în ţara noastră la un festival din judeţul Cluj, iar substanțele descoperite asupra sa sunt pentru consum propriu în scop recreativ.

În cauză a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Teritorială Cluj, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”, prevăzută la art. 3, alin 1 din Legea nr. 143/2000, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza