EXCLUSIV. Cristi Dănileț: “Sunt mulți IT-ști care consumă canabis, doctori din Cluj care NU intră în sala de operație fără să nu CONSUME”

by admin

Judecătorul Cristi Dănileț a explicat că printre cei care consumă droguri se enumeră și persoane de rang “mai înalt” din județul Cluj precum it-iști sau chiar doctori înainte de a intra în sala de operație. Magistratul a precizat că nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu.

“Sunt intelectuali, mulți IT-ști care consumă cannabis și sunt doctori care nu intră în sala de operație fără să nu consume canabis. N-aș vrea să dau nume, sunt din județul Cluj. Știu de la colegi de ai lor care s-au plâns. Eu trebuie să-mi fac datoria, să îi avertizez pe toți. Există o legislație, dar oamenii poate că nu o cunosc. Sunt unii care invocă <<știi, dom’le, dar legea asta nu e în regulă. Că voi, magistrații, aplicați legea fără să gândiți, că uite sunt alte state precum SUA sau știu eu, Olanda sau Portugalia unde s-a legalizat consumul de substanțe>>. Eu le răspund simplu: mergeți acolo și consumați! Cât timp sunteți pe teritoriul nostru trebuie să respectați legislația din România!

Indiferent că ești doctor, profesor sau IT-ist sau boschetar, dacă pot să folosesc denumirea asta, fără o anumită conotație, este interzis să deții asupra ta droguri. A, că ai consumat sau ți s-a făcut rău, ai ajuns la spital, iar medicii când ți-au făcut analize au constatat că tu ești consumator, noi nu intervenim. Deci nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu. Dar dacă este vânzare, dăruire, transport sau depozitare deja intri la trafic, iar pedepsele sunt duble. Deci grjă mare în ce anturaje ne învârtim”, a explicat Cristi Dănileț în emisiunea Servus, Cluj!.

Cristi Dănileț a povestit pe scurt un caz mai puțin obișnuit, al unui medic stomatolog din zona Dej-Gherla, acolo unde a funcționat o rețea puternică de distribuitori de etnobotanice. Acesta a consumat astfel de substanțe “mai ieftine decât cannabis-ul, cam la jumătate de preț, dar de câteva ori mai puternice care provoacă anumite simptome”, după spusele judecătorului.

“Era aproape distrus când s-a prezentat în fața mea. Mi-a spus că se simte ca și cum ar fi avut creierul prăjit. Asta era expresia pe care a folosit-o. A spus că nu își aduce aminte nimic din ce a făcut în ultimele 6 luni. Pur și simplu i s-a ras o parte din memorie”, a dezvăluit magistratul.

Te-ar putea interesa si

6 comentarii

ca cofonia 09/09/2021 - 15:58

După zece ani de indicii cu “duceri la gard unde vin indivizi probabil pe scuter suspect să vândă ceva”, complicitatea celor ce știu dar nu fac nimic, arată doar ipocrizia de a pălăvrăji vrăjeli ce suspendă pedepse cu suspendare, iar vămile par violate cu tone de marfă transportată de voie la destinatar, nu-i așa ?

Raspunde
Z 10/09/2021 - 01:26

“noi nu ne bagam”? dar cine plm te crezi tu ca ar fi cazul sa te bagi? poate te bagam noi pe tibe, cristake, acolo unde iti e locu’

Raspunde
DECLARAŢIA ZILEI-Cristi Dănileț: „Sunt mulți IT-ști care consumă cannabis, doctori din Cluj care nu intră în sala de operație fără să nu consume” – Lumea Liberă 13/09/2021 - 11:01

[…] Magistratul a precizat că nu consumul este incriminat în legislația din România, ci deținerea în vederea consumului propriu, relatează servuscluj.ro. […]

Raspunde
Judecatorul Cristi Danilet a dezvaluit ca printre consumatorii de droguri se regasesc si persoane de rang inalt. "Sunt doctori care nu intra in sala de operatie fara sa nu consume cannabis!" - IMPACTPRESS 13/09/2021 - 14:00

[…] Magistratul a precizat ca nu consumul este incriminat in legislatia din Romania, ci detinerea in vederea consumului propriu, relateaza servuscluj.ro. […]

Raspunde
Medici drogați în sala de operație! Judecătorul Dănileț, acuzații grave: „Nu intră fără să consume canabis” 14/09/2021 - 01:16

[…] „Sunt intelectuali, mulţi IT-şti care consumă cannabis şi sunt doctori care nu intră în sala de operaţie fără să nu consume cannabis. N-aş vrea să dau nume, sunt din judeţul Cluj. Ştiu de la colegi de ai lor care s-au plâns. Eu trebuie să-mi fac datoria, să îi avertizez pe toţi. Există o legislaţie, dar oamenii poate că nu o cunosc,” a spus judecătorul, potrivit Servus Cluj. […]

Raspunde
Geo p 15/09/2021 - 17:02

Intre un test antidrog si danilet si prietenii lui as alege danilet si prietenii de fiecare data. Sectoriștii si diicotistii sunt cei mai faini oameni

Raspunde

Comenteaza