Emil Boc: Sunt cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraş. Reacţia la petiţia împotriva tăierii copacilor din Piata Stefan cel Mare

by Gustiuc Madalina

Dupa ce activistii s-au sesizat cu privirea la taierea unor copaci din parcul din spatele Teatrului National Cluj-Napoca, primarul Emil Boc da asigurari că situaţia este monitorizată şi nu vor avea loc tăieri nejustificate.

“Se va prezenta de către proiectant şi de către domnul manager care coordonează proiectul, situaţia fiecărui copac din parcul Ştefan cel Mare. Sunt în jur de 30 de copaci, avem un aparat RMN pentru copaci, care prezintă starea fiecăruia şi se vor prezenta public rezultatele, înainte de a se începe orice demers. Nu e luată nicio decizie, dar, ca principiu, se spune că acei arbori care sunt uscaţi, care rezultă din analizele RMN, vor fi înlocuiţi cu arbori de talie, care să dea o notă bună şi civilizată parcului. În concluzie, orice arbore care poate fi păstrat din punctul de vedere al sănătăţii, va fi păstrat, vă asigur. Vreau să ştie toţi clujenii că mă interesează fiecare copac din acest oraş, mai ales de talie mare. Nu se va atinge nimeni de arbori decât în condiţiile legii şi după o analiză riguroasă”, menţionează Emil Boc.

Contractul pentru modernizarea Parcului Ștefan cel Mare a fost atribuit la începutul lunii septembrie. Proiectul are un termen de finalizare de 12 luni, dintre care 2 luni proiectarea și 10 luni execuția lucrărilor. Activiştii pentru mediu au pornit o petiţie online împotriva tăierii copacilor din parcul Ştefan cel Mare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza