Dr. Adrian Molnar: „Suntem în colaps. Numărul de pacienți ne depășește”

by Oana Spiru

Directorul medical al Institutului Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a declarat pentru Servus, Cluj! că sistemul medical este în colaps.

„Este foarte greu să spui ceea ce ar putea să ajute la împrăștierea virusului. Deja s-a ajuns la asemenea cifre încât se spune că sistemul medical este pe cale să intre în colaps. Este o modalitate foarte discretă și foarte blândă de a caracteriza situația de acum. Deja suntem în colaps. Numărul de pacienți ne depășește. Toate măsurile ar trebui să fie luate puțin mai agresiv, să încercăm să continuăm cu această activitate care poate duce la împrăștierea virusului. Închiderea pe timp de noapte a localurilor și a circulației este o măsură prea blândă”, spune medicul Adrian Molnar.

Totodată, acesta susține că ideea de a închide piețele este este cam exagerată având în vedere că în Cluj-Napoca este doar o piață închisă.

„Măsurile legate de piețe nu le-am înțeles nici eu pentru că una este un oraș mare ca Bucureștiul care are piețe deschise și alta este Clujul care nu are decât o piață închisă unde producătorii pot să vină șă-și vândă marfa proaspătă. Închiderea halei din Cluj mi se pare puțin exagerată”, mai spune directorul medical al Institutului Inimii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza