Defăimarea drapelului sau a imnului național ar putea fi pedepsită cu închisoarea

by admin

Cei care vor defăima drapelul sau imnul național ar putea fi condamnați la închisoare. Prevederea este cuprinsă într-un proiect de lege votat în Senat, în calitate de primă cameră sesizată. Inițiativa legislativă a fost depusă de parlamentarii PMP, dar ea a fost votată și de aleșii PSD și de cei ai PNL.

Potrivit proiectului de lege, profanarea drapelului României şi intonarea Imnului Naţional cu alt text sau pe altă partitură, cu intenţia de a-l defăima, sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani. Proiectul a fost votat de 104 senatori; 18 au fost împotrivă și alți 3 s-au abținut de la vot.

„Profanarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege cu intenţia de a defăima drapelul sau imnul naţional al României, precum şi orice altă manifestare publică săvârşită cu aceeaşi intenţie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, guvernul va modifica în mod corespunzător prin hotărâre normele privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României”, se arată în propunerea legislativă.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza