Decalajul regional continuă să stopeze dezvoltarea României! Județul Vaslui, de 7 ori mai sărac decât Bucureștiul. Sabin Gherman (realizator Prima News):” Toate județele trebuie să muncească ca Bucureștiul să adune banii”

by Christian Suciu

Procesul de regionalizare a României continuă să producă decalaje semnificative între regiunile de dezvoltare ale țării astfel că Regiunea București-Ilfov se situează pe locul 14 într-un clasament european ce numără peste 242 de regiuni de dezvoltare, în timp ce Regiunea Nord-Est se clasează pe locul 220 în același clasament al dezvoltării.

În privința discrepanțelor accentuate în ce privește dezvoltarea regională în România, realizatorul Prima News, Sabin Gherman, invitat în cadrul emisiunii Prima News cu Ciprian Aron, susține că regiunea București-Ilfov deține un statut aparte din cauza rangului de capitală.

” Dacă mâine am muta capitala la Tecuci, cu tot ce înseamnă frâiele administrative, financiare și legislative, în 10 ani orașul Tecuci va deveni de 2,5 ori mai bogat decât tot ce înseamnă regiune europeană. De ce este Bucureștiul mai bogat? Pentru că nicio regiune europeană nu-și permite să facă ceea ce face Bucureștiul.
Orice firmă mare își are sediul la București. Sunt oameni de pildă din Huși, Lugoj sau din Medgidia care nu au fost în viața lor cu metroul din București dar care plătesc pentru metrou. Toate județele trebuie să muncească iar Bucureștiul adună banii.”

VIDEO:

Necesitatea unei reforme administrative care să sprijine dezvoltarea regională a fost susținută și de istoricul Dorin Dobrincu, invitat în cadrul emisiunii Prima News.

”România are nevoie de o schimbare a legislației în privința administrației pentru a introduce acest sistem intermediar al regiunilor. În acest moment Constituția din 1991, revizuită în 2003, prevede că România este un stat național-unitar organizat în județe, municipii, comune însă avem nevoie de un nivel între cel național și județean.”, a transmis cercetătorul Institutului de Istorie ”A.D Xenopol”, Dorin Dobrincu, pentru emisiunea Prima News.

VIDEO:

Potrivit fostului președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, procesul de regionalizare a României a eșuat la începutul anilor 90′ după ce proiectul de lege a fost respins de Curtea Constituțională pe motivul că ar fi fost imposibil de aplicat la vremea respectivă.

”Regionalizarea nu a reușit pentru că nu s-a vrut. În primii ani după revoluție, proiectul de lege privind regionalizarea țării a fost sesizat la Curtea Constituțională înainte de promulgare și a fost respins, pe bună dreptate, pentru că a fost făcut formal. Era imposibil de aplicat, nu se stabileau limitele între regiuni, nu erau stabilite capitalele regiunilor, nu se foloseau date de cadastru, nimic. Propunerea era să fie 8 sau 16 regiuni dar așa cum era legea făcută legea ar fi fost imposibil de aplicat.”, a declarat fostul președinte CCR, Augustin Zegrean pentru emisiunea Prima News cu Ciprian Aron.

VIDEO:

Te-ar putea interesa si

Comenteaza