Dan Petrescu este de acord cu neconvocarea lui Denis Alibec la națională: “Trebuie să se pună pe picioare fizic și după aia”

by admin

CFR Cluj a învins Gaz Metan Mediaş, 2-1 în Gruia, şi a ajuns la zece victorii în primele 11 etape din Casa Liga 1 2021/2022. Ajutată după pauză de o revenire orchestrată de Petrila şi Deac, campioana a ajuns din nou la un avans de nouă puncte faţă de rivala FCSB.

Imediat după meci, Dan Petrescu a clarificat situaţia lui Denis Alibec, care îşi revine treptat după o accidentare. Antrenorul campioanei consideră normală neconvocarea la naţională a atacantului.

 ”A venit la mine după meci şi mi-a zis că preferă să între la pauză decât să între titular, că a zis că nu a intrat bine şi i-am zis că are 3 antrenamente şi că a jucat deja 30 de minute, eu i-am zis că îl protejez pentru că eu nu pot să te rup să te bag!

Denis a avut câteva acţiuni dar a suferit fizic s-a văzut că era frustrat, dar i-am zis că e mai importantă echipa şi victoria decât cum s-a simţit el. Sper să înţeleagă şi el acum mentalitatea şi mentalitatea în momentul de faţă e să câştige echipa.. Că şi atitduine nu a intrat rău mai ales că a avut şi câteva acţiuni bune.

În decembrie jucăm 6 meciuri până pe 18! Nicio echipa din lume în decembrie nu joacă 6 meciuri până în 18, nu până în 31. Nu ştiu cum o să fac.. vă fi şi frig zăpadă, gheaţă şi noi avem lotul pe care îl avem.

(n.r. despre neconvocarea la naţională) Trebuie să se pună pe picioare fizic şi după aia.. că este fotbalist nu sunt dubii şi că el trebuie să fie mereu la naţională dar dacă n-a jucat eu zic că e o decizie corectă!”, a spus Petrescu, după meciul cu Gaz Metan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza