Croatul Dugandzic a renăscut la Rapid dar n-a uitat cum a fost tratat la CFR:” E o diferență mare, posibil nu au avut destulă răbdare cu mine.”

by Christian Suciu

Atacantul croat Marko Dugandzic a revenit în Gruia ca adversar al feroviarilor în meciul încheiat 2-2 împotriva lui Rapid București iar la finalul partidei acesta a transmis că se simte mult mai bine în lotul echipei de sub Podul Grant și consideră că formația clujeană nu i-a acordat suficient timp pentru a-și arăta adevăratul potențial.

”Este o diferenţă mare, da, aici joc mult mai mult, primesc încredere, am un rol important, mă simt bine şi asta cred că e tot. Poate nu au avut destulă răbdare cu mine, dar aşa e în fotbal.” a transmis vârful giuleștenilor.

În cele 28 de partide disputate în tricoul Rapidului, Dugandzic a marcat de 16 ori în acest sezon și a devenit cel mai bun marcator al bucureștenilor pe când la CFR Cluj acesta a jucat de numai 5 ori.

Atacantul ce i-a ”scăpat printre degete” lui Dan Petrescu ar fi putut reprezenta o soluție pentru postul de vârf în acest sezon, mai ales după ce antrenorul campioanei en-titre s-a plâns în ultimele partide de lipsa opțiunilor ofensive după plecarea atacantului elvețian Cephas Malele. În prezent, Rangelo Janga și Anton Maglica sunt singurii atacanți centrali apți din lotul CFR-ului în contextul în care croatul Debeljuh este în convalescență după o accidentare suferită la începutul sezonului regulat.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza