Cristi Balaj și-a decis viitorul! Președintele clujenilor a dezvăluit ce ofertă i-a făcut Ioan Varga după expirarea înțelegerii

by Christian Suciu

Președintele CFR Cluj, Cristi Balaj (52 de ani), va rămâne liber de contract la finalul sezonului competițional după cele 3 sezoane petrecute de fostul arbitru în Gruia. Prelungirea perioadei contractuale ar fi însă doar o formalitate pentru continuitatea acestuia în funcția de conducere a clubului clujean.

”Îmi expiră contractul la vară, tot din discuţia pe care am avut-o cu domnul Varga mi-a spus că vrea să rămân pe viaţă la CFR Cluj şi mi-a spus-o de curând. Deci este doar o formalitate. Mă simt foarte bine aici, îmi place. E schimbată situaţia din ultimii ani, dar acum facem un pas în spate doar pentru a ne lua avânt”, a declarat Cristi Balaj, conform Digisport.

În prezent CFR Cluj se află locul 4 în Play-Off-ul Superligii după ce în prima etapă formația lui Adrian Mutu a cedat împotriva Universității Craiova cu scorul de 2-1. Cu toate acestea, Cristi Balaj susține că obiectivul clujenilor până la finalul clujenilor rămâne locul 2.

”Cel puțin locul 2. Obiectivul pe care l-am pus este minimum locul 2, dar bineînțeles că vrem titlul. Anul acesta a fost un an de reconstrucție și nu am fost așa exigent, dar nu înseamnă că am lăsat garda jos. ”, a mai spus oficialul clujenilor.

sursa:primasport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza