Creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19 în județul Cluj: aproape 300 de infectări în ultimele 24 de ore

by admin

Numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut alarmant în județul Cluj. În ultimele 24 de ore aici au fost raportate 287 de noi infectări, dublu față de ziua precedentă. Rata medie de infectare a crescut și ea până la 2,6 cazuri la 1.000 de locuitori.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.337 de cazuri noi de COVID-19. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 710 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, pe teritoriul României au fost raportate 788.048 de infectări cu noul coronavirus. 731.049 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. De la ultimul bilanț au fost raportate 73 decese (41 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.961.208 teste RT-PCR și 270.740 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.447 de teste RT-PCR (17.019 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.428 la cerere) și 7.917 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.818 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.770 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza