Coronavirus, gripă sau viroză? Simptomele care fac diferența explicate de un medic clujean

by Oana Spiru

Odată cu răcirea vremii ne putem aştepta la o creştere rapidă a numărului cazurilor de viroze respiratorii, inclusiv de gripa. Durere in gat, rinoree, nas infundat si tuse, sunt cateva dintre manifestarile clinice care ar putea fi indiciile unei infectii a tractului respirator. Cum deosebim în această perioadă virozele respiratorii de gripă și covid?

Medicul Ioan Mureșan a venit în ajutorul nostru în acest sens explicând diferentele dintre viroze respiratorii, covid-19 și gripă. Totodată, acesta susține că luând antibiotice fără rost, doar se creează rezistență.

„Avem de deosebit 3 entități. Virozele respiratorii obișnuite, gripa si Covidul. Virozele respiratorii sunt boli mai ușoare cu simptomatologie ușoară, manifestată prin strănut, (care nu este la Covid), rinoree apoasă, tuse seacă la început după aceea productivă, stare generală ușor modificată. Se tratează cu medicamente simple, simptomatice. Respectiv medicamente pentru combaterea febrei, a tusei, picăturri pentru nas și bomboane dezinfectante pentru gât. Sunt contraindicate antibioticele la viroze pentru că ele sunt date de virusuri.

Gripa este o boală mai serioasă care se caracterizează prin febră 39-40, precedată de frisoane, stare generală modificată, sensație de om bătut, fără putere, cu dureri în spatele ochilor și care necesită diagnostic etiologic, iar simptomele se tratează cu medicamente pentru febră, tuse, ca și la viroze, dar există și tratament antiviral, tamiflu, care este un medicament special pentru combaterea gripei. Acesta se elberează doar pe rețetă medicală”, declară pentru Servus, Cluj, dr. Ioan Mureșan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza