Controale la spitalele din Cluj, pentru verificarea securității la incendiu. Pompierii au constatat sute de nereguli și încălcări ale legislației

by admin

După incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, inspectoratele județene pentru situații de urgență au efectuate controale la toate unitățile sanitare din țară. Astfel de verificări au avut loc și la nivelul județului Cluj, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

„S-a verificat dacă se exploatează în mod corect instalațiile de alimentare cu energie electrică, cele de alimentare cu gaze, instalațiile de protecție împotriva incendiilor, instalațiile destinate gazelor medicale, marcarea și menținerea în stare de funcționare a căilor de evacuare, cât și informarea personalului angajat. Verificările au cuprins și modul în care sunt însușite regulile de prevenire a incendiilor de către personalul responsabil, astfel încât să poată fi aplicate ferm, în cazul unor situații neprevăzute, până la sosirea forțelor de intervenție, precum și dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenție”, au transmis cei de la ISU Cluj.

În Cluj au fost desfășurate 35 de controale de prevenire, pe timpul cărora au fost constatate 331 de deficiențe sau încălcări ale prevederilor actelor normative în domeniul prevenirii situațiilor de urgență. Au fost emise 244 de sancțiuni contravenționale, dintre care 242 de avertismente și două amenzi, în valoare de 12500 lei.

„Principalele nereguli constatate pe timpul controalelor sunt următoarele:

  • reducerea gabaritului căilor de acces evacuare din holuri sau casa de scări, prin amplasarea unor panouri de PVC sau depozitarea de diferite materiale necesare actului medical sau aparatură medicală mobilier, etc.
  • nu este asigurată dotarea tuturor spațiilor cu instalații pentru iluminat de securitate pentru evacuare sau cele existente nu sunt în totalitate funcționale
  • centralele aferente instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu prezintă defecte de funcționare;
  • instalațiile electrice de forță și iluminat sunt utilizate la capacitate maximă și în acest sens nu s-au efectuat verificări periodice conform reglementărilor tehnice;
  • în unele clădiri aferente secțiilor medicale din spitalul holurile utilizate pentru evacuarea persoanelor nu au gabaritul minim de 2,2 m, îngreunând astfel evacuarea în situații de urgență;
  • la nivelul unor spitale controlate se constată faptul că serviciul privat pentru situații de urgență nu este constituit, ori funcționează fără respectarea prevederilor în vigoare”, au mai spus cei la ISU Cluj.

Reprezentanții ISU Cluj au verificat și unitățile sanitare care au obținut până în prezent autorizația de securitate la incendiu.

„Unitățile spitalicești de stat identificate la nivelul județului Cluj, care au depus documentația și au obținut autorizație de securitate la incendiu, pentru clădirile sau spațiile amenajate în vederea îngrijirii sănătății, în conformitate cu prevederile legale, sunt următoarele:

  • Spitalul Clinic Județean Clădire Chirurgie 1 Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic Județean Clădire Diabet Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic Județean Ortopedie 2 Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic Județean Clădire Imogen Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic Județean Pavilion 4 Psihiatrie 1 și 2 Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Secția Distrofici Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Secția Prematuri Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca
  • Spital De Boli Psihice Cronice Borșa 
  • Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Institutul Oncologic Cluj-Napoca

Menționăm că, pentru unitățile sanitare puse în funcțiune înainte de anul 1992, la care ulterior nu s-au adus modificări constructive (amenajări sau modernizări) sau schimbări de destinație până în prezent, nu este necesară solicitarea și obținerea autorizației de securitate la incendiu”, au mai explicat cei de la ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza