Contrabandă cu țigări la Dej. Trei bărbați au fost arestați preventiv

by admin

Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de contrabandă, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce transportau peste 760.000 de țigarete. Ulterior, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții domiciliare la locuințele suspecților.

„La data de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, aflați în cadrul unei intervenții sesizate prin intermediul SNUAU 112, au depistat, într-o hală situată în zona străzii Dumbrava Roșie din municipiul Dej, un autoturism și o autoutilitară, în proximitatea cărora se aflau 3 bărbați care manipulau o cutie. În continuare, polițiștii au identificat persoanele în cauză, și anume, 3 bărbați, de 36 de ani, doi dintre aceștia din orașul Șomcuta Mare, județul Maramureș, iar unul din municipiul Gherla.  

În urma controlului autovehiculelor, au fost descoperite și ridicate 769.400 de țigarete netimbrate, de diferite mărci. În urma probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați magistraților, care au dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

În continuarea cercetărilor, la data de 12 mai a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în orașul Șomcuta Mare, județul Maramureș și în localitatea Livada, județul Cluj, unde au fost găsite și ridicate diverse bunuri de interes pentru cauză. De asemenea, cele două autovehicule au fost puse sub măsura sechestrului asigurător”, a transmis IPJ Cluj.

La activități s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, Secției 5 Poliție Rurală Dej, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Contraband cu țigări la Dej. Trei bărbați au fost arestați preventiv – Revista Presei 12/05/2023 - 16:43

[…] post Contraband cu țigări la Dej. Trei bărbați au fost arestați preventiv appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza