Constructorul unui lot al Autostrăzii Sebeș- Turda, acuzat că nu vrea să termine lucrările. „Tronsonul nu va fi gata în acest an”

by admin

Acuzații grave la adresa firmei care lucrează la lotul I al Autostrăzii Sebeș- Turda. Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură, constructorul nu dorește să termine lucrările și folosește diferite pretexte pentru a amâna termenul de finalizare al lucrărilor. În aceste condiții, cel mai probabil tronsonul nu va fi deschis circulației în acest an.

„Vești proaste de pe lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda (A10)! Deși stadiul lucrării la aproape 6 ani de la semnarea contractului este de aproximativ 90%, mobilizarea constructorului italian Pizzarotti nu este nici pe departe suficientă pentru a putea deschide circulația în luna decembrie a acestui an.

Se pare că antreprenorul se folosește de toate chichițele contractuale posibile pentru a împinge termenul de finalizare cât mai departe în 2021, în timp ce șoferii stau zilnic blocați zeci de minute în trafic pe DN1 între Sebeș și Alba Iulia.

Ne exprimăm speranța că antreprenorii cu asemenea abordări rușinoase pentru blazonul oricărui constructor serios să fie penalizați corespunzător de către autorități și să nu îi mai vedem prea curând pe șantierele din România”, scriu cei de la Pro Infrastructură.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza