Concert memorabil Lisa Simone, sâmbătă seara la Jazz in the Park

by Oana Spiru

A doua zi a Jazz in the Park Festival a adus unul dintre marile momente ale acestei ediții: concertul Lisa Simone Quartet, care a închis seara de sâmbătă pe Main Stage. Fiica legendarei Nina Simone, Lisa Simone a adus un concert plin de energie, eleganță și emoție, într-o formulă care a trecut prin gospel, jazz și soul. Muzica ei a venit la pachet cu mesaje despre libertate, egalitate și despre felul în care arta îi poate aduce pe oameni mai aproape unii de alții. Chiar și după apariția ploii, publicul a rămas în fața scenei, iar momentul a căpătat și mai multă forță tocmai prin felul în care a fost trăit împreună.

Ziua de sâmbătă a început cu note românești, cu Vița de Vie Acoustic, unul dintre concertele așteptate încă de la deschiderea festivalului. Au urmat apoi concerte care a purtat publicul prin stiluri și stări diferite: Jemma a adus pe Alternative Stage un mix proaspăt de jazz-rock, groove și accente mediteraneene, iar Kraak & Smaak Live Band a ridicat seara cu un show plin de ritm, în zona de funk, disco și electronic. 

Ultima zi a acestei ediții de festival, uminică, 7 iunie, va începe cu concertul celor de la Implant pentru Refuz Acoustic pe Alternative Stage, și continuă cu Platonic Band, Ola Onabulé & Transylvania Jazz Ensemble, Venna, Nik Bärtsch & Tania Giannouli și Yilian Cañizares. Seara se încheie pe Main Stage cu Arooj Aftab, unul dintre cele mai așteptate nume ale ediției, câștigătoare a premiului Grammy. Pe lângă concerte, ultima zi mai aduce și seturi cu Bianca Oance, DWLS / Quite Lucky, London Elektricity, Andi Moisescu, precum și Jamm Session de la ora 20:00.

Programul complet al evenimentului, aici: https://jazzinthepark.ro/program/

Mai multe informații despre cea de-a XIV-a ediție Jazz in the Park pot fi găsite pe site-ul oficial al festivalului și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza