Comisia Europeană vrea să înlocuiască carantina cu teste COVID pentru cei care călătoresc în Europa

by admin

Comisia Europeană vrea să înlocuiască perioada de carantină obligatorie cu teste COVID, în cazul celor care călătoresc în Europa. În acest sens, mai mulți experți în sănătate au fost însărcinați să dezvolte protocoalele necesare, informează presa britanică.

Testele de COVID-19 ar urma să fie recunoscute reciproc de către statele membre, lucru care ar permite oamenilor de afaceri sau turiștilor să reducă ori să evite intrarea în carantină prin prezentarea unui certificat medical, care să demonstreze rezultatul negativ al testului pentru COVID.

Cel mai probabil Marea Britanie va aplica această schemă până la părăsirea UE la sfârșitului anului, dar ar putea rămâne partea a acesteia și după Brexit, scriu jurnaliștii de la The Telegraph.

Săptămâna trecută, statele UE au convenit asupra unui sistem comun de tip „semafor” pentru a se ghida cu privire la testarea pentru COVID-19 sau la aplicarea măsurilor de carantină în cazul turiştilor UE în perioada pandemiei. Obiectivul său vizează coordonarea acţiunii statelor membre, regimurile naţionale multiple din întreaga Europă producând confuzie în prezent, precum şi redarea posibilităţii de a circula liber cetăţenilor europeni. Acest sistem ar urma să fie adoptat marți de autoritățile UE.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza