Cod portocaliu de vijelii și grindină la Cluj

by admin

Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru jumătate din țară, inclusiv pentru județul Cluj. Avertizarea intră în vigoare miercuri la ora 14:00 și este valabilă până joi dimineața, la ora 6:00.

Potrivit avertizării, din după-amiaza zilei de miercuri (30 iunie) în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, în sudul Banatului, iar în cursul nopții și în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp și izolat 60-70 l/mp.

Un alt cod galben, care vizează de această dată aproape întreaga țară, a intrat în vigoare astăzi la ora 11:00 și va fi valabil până joi, la ora 12:00. Meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-40 l/mp. Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii și în restul teritoriului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza