Cod galben de ploi și ninsori la Cluj. Temperaturi scăzute în următoarele zile

by admin

Meteorologii au emis un cod galben valabil până miercuri, la ora 12:00, pentru mai multe județe din centrul, vestul și nordul țării. În acest interval sunt așteptate ploi și ninsori abundente, descărcări electrice, grindină, viscol și temperaturi extreme.

Potrivit avertizării, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menționat se vor acumula cantități de apă de 25-30 l/mp, iar pe arii restrânse 40-60 l/mp. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

Va ploua pe arii extinse și în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 15-25 l/mp. Din după-amiaza zilei de joi (11 februarie) și în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar vântul se va intensifica în toate regiunile, viscolind temporar zăpada. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopților.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza