Clujul are încă 352 de locuri în creşe. În decembrie se mai finalizează o creșă cu 90 de locuri

by Oana Spiru

Primăria Cluj-Napoca pune de astăzi, 1 octombrie, la dispoziția părinților clujeni încă 352 de locuri în creșe.

„Astăzi au fost repartizate încă 352 locuri în creșele din municipiu. Grație unor eforturi comune ale Primăriei și Centrului Bugetar de Administrare Creșe privind suplimentarea personalului din cadrul unităților, în această toamnă au fost repartizate 576 noi locuri în creșele din municipiu, capacitatea totală fiind în prezent de 1.397 locuri”, spune primarul Emil Boc.

De asemenea, lucrările de la creșa de pe str. Meziad sunt realizate în proporție de 80% și avansează conform graficului, astfel încât creșa de 90 de locuri va fi gata până la sfârșitul anului.

Primăria mai are în faza de pregătire avansată alte două creșe, Parcul Feroviarilor și Negoiu, iar pe termen mediu creșe în cartierele Dâmbul Rotund și Borhanci.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza