Clujul a fost lovit de furtună. Beciuri inundate și copaci căzuți în mai multe localități

by admin

Furtunile nu au ocolit județul Cluj noaptea trecută, dar au produs și pagube. Pompierii au fost nevoiți să intervină în mai multe localități, unde ploaia torențială și vântul puternic au făcut probleme.

Astfel, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în satul Rugășești, comuna Cășeiu, pentru a scoate apa din 2 beciuri (aproximativ 15 mp fiecare beci) cu două autospeciale și două motopompe. Potrivit ISU Cluj, în aceeași localitate au mai fost înregistrate două solicitări, unde a fost găsită puțină apă în curte, nu în interiorul locuințelor.

În satul Măgăoaja din comuna Chiuiești a intervenit SVSU Chiuiești cu un buldoexcavator și echipaje ale distribuitorilor de energie electrică, unde doi copaci au fost doborâți de vânt. Este vorba de un copac pe drumul județean care duce spre Rohia și unul peste fire de curent și consola unei gospodări.

De asemenea, pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață pentru înlăturarea unui arbore căzut pe DN1E60, între Ciucea și Valea Drăganului. Tot ei au răspuns și unei solicitări privind stingerea flăcărilor ce au cuprins un tablou electric poziționat pe un stâlp din localitatea Bucea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza