Cinci clujeni din medii defavorizate primesc finanțare pentru școala de șoferi

by admin

41 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani vor primi sprijini financiar pentru obținerea permisului de conducere, prin programul „Permis pentru viitor”. 5 dintre aceștia provin din județul Cluj.

„Sprijinul financiar oferit în cadrul programului Permis pentru viitor se acordă tinerilor din mediile defavorizate, cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere înseamnă un avantaj sau o condiție în obținerea unui loc de muncă, sau poate fi un instrument important în îndeplinirea și extinderea atribuțiilor de serviciu. Numărul tinerilor care doresc să beneficieze de acest sprijin este în creștere cu 24%, în cadrul actualei ediții fiind înregistrate 263 de solicitări din 37 de județe, față de 212 înscrieri din 28 de județe la ediția precedentă”, transmit reprezentanții Fundatiei pentru Comunitate.

Majoritatea tinerilor înscriși la această ediție (248), au depus cereri pentru plata taxelor de școlarizare pentru permis de conducere categoria B și BE.

Alți 12 tineri au aplicat pentru finanțare pentru permis categoria C/CE, doi pentru categoria D și unul pentru tractoare agricole.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza