Chipsuri din porumb retrase de la comercializare. Conțin o substanță care poate provoca greață și somnolență

by admin

ANSVSA a anunțat retragerea de la comercializare a unui sortiment de chipsuri de porumb vândut de lanțuri de supermaketuri Cora. Măsura a fost luată pentru că există suspiciunea prezenţei alcaloizilor tropanici.

„În urma informǎrii primite de la furnizorul Alnatura Produktions- und Handels GmbH, România Hypermarche SA a luat decizia de retragere și rechemare a produsului Alnatura Eco Chips din porumb 125g, cu data de expirare 16.08.2022, deoarece existǎ suspiciunea prezenţei alcaloizilor tropanici.

Alcaloizii tropanici sunt ingrediente naturale ale unor plante (așa-numitele buruieni) ce cresc sporadic pe suprafețele cultivate cu cereale, cu rol de a îndepărta dăunătorii. Alcaloizii tropanici nu au efect pe termen lung, dar pot duce la tulburări temporare, cum ar fi greață, somnolență și dureri de cap”, a transmis ANSVSA.

Cei care au achiziționat aceste produse sunt rugați să nu le consume, ci să le returneze magazinului de unde le-au cumpărat și să solicite contravaloarea acestora, până la data de 18.07.2022 cel târziu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza