CFR Cluj, victorie cu FC U Craiova pe teren propriu! Alb vișinii se aproprie de liderul FCSB

by Christian Suciu

CFR Cluj a câștigat cu 2-0 împotriva lui FC Universitatea Craiova 1948 în partida disputată ieri seară pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” în cea de-a 11-a etapă a Superligii. Trupa lui Mandolrini a deschis scorul în minutul 2 prin Mario Camora și a majorat avantajul în minutul 26 prin Philip Otele. Clujenii au reușit până la finalul meciului să mai bage mingea în plasă de două ori însă ambele reușite au fost anulate pentru ofsaid.

Antrenorul CFR-ului, Andrea Mandorlini, consideră că scorul putea fi mai mare însă jucătorii săi și-au pierdut energia spre finalul partidei.

”Era important să câştigăm, vă spun sincer nu am avut foarte multă benzină să avem o intensitate ridicată, însă sunt fericit pentru victorie. Urmează câteva zile în care vom avea timp să lucrăm.

Ne-am creat multe ocazii de gol, dar ne-am dat şi noi seama că puteam să fim mai bine, 2-0 e puţin. Craiova ne-a pus probleme, s-a văzut că după ce am schimbat sistemul a fost mai bine.

Am fost puţin agitat, pentru că vedeam jucătorii obosiţi, aveau nevoie de ajutor cel puţin verbal. Trebuia să mă agit pe margine. Împreună avem o energie mai bună.”, a declarat la flash-interviurile din urma partidei, tehnicianul italian al CFR-ului, Andrea Mandorlini.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Nick Rivers 02/10/2023 - 10:21

“Corul” a fost deschis de Mario Camora..

Raspunde

Comenteaza