CFR Cluj, o nouă înfrângere cu AS Roma

by admin

CFR Cluj a pierdut din nou în fața celor de la AS Roma, în etapa a patra a fazei grupelor Europa League. În direct pe Look Sport+, romanii au învins cu 2-0 și sunt cu un pas în primăvara europeană.

Antrenorul Fonseca a început partida cu echipa a doua, fără vedetele Dzeko, Mkhitaryan şi Pedro pe teren. Acest lucru s-a văzut, iar campionii României au reușit să facă un meci mult mai bun decât în urmă cu trei săptămâni. Romanii s-au chinuit să găsească drumul spre poarta lui Bălgrădean, iar singura mare ocazie a reprizei a venit abia în minutul 32. Mayoral a păcălit linia ofsaidului, dar a şutat pe direcţia lui Bălgrădean şi campioana a scăpat fără gol.

Repriza a doua a început la fel de echilibrat, dar tabela a fost modificată după autogolul lui Debeljuh (49), care a deviat în propria poartă o centrare a lui Veretout. CFR a încercat să revină în joc, dar orice emoție a fost risipită în minutul 67, când austriacul Lechner a dictat penalty după un duel duel Mkhitaryan- Bălgrădean. Veretout a înscris de la punctul cu var, iar Roma a plecat de la Cluj cu toate cele 3 puncte.

Pentru CFR, care are patru puncte, şase sub Roma şi trei sub Young Boys, urmează meciul cu codaşa ŢSKA Sofia, în Gruia, în timp ce Roma primeşte vizita elveţienilor, pe 3 decembrie. Clujenii sunt obligați să câștige următoarea partidă pentru a mai spera la primăvara europeană.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza