CFR Cluj e OUT din lupta pentru titlu după înfrângerea cu FCSB! Gică Popescu:” Proiectul Dan Petrescu a luat sfârșit.”

by Christian Suciu

Campioana României în ultimii 5 ani, CFR Cluj, a ieșit din lupta pentru titlu după înfrângerea suferită împotriva lui FCSB pe Național Arena cu scorul de 1-0 în cea de-a opta etapă a Play-off-ului  SuperLigii României. Meciul a fost decis de golul lui Florinel Coman ce a deschis scorul după o acțiune individuală.

Fostul căpitan al Stelei și al Barcelonei, Gică Popescu a transmis în cadrul emisiunii ”Fotbal Show” că ”feroviarii” se află la finalul unui ciclu iar proiectul început de Dan Petrescu în Gruia a ajuns la final iar clujenii au nevoie de o perioadă de reconstrucție.

” La CFR este un final de ciclu, după mine a durat mai mult decât era normal să dureze. Fiecare echipă care are un ciclu de patru, cinci ani în care câştigă constant titlul va avea nevoie de o schimbare la un moment dat. Asta spunea şi Johan Cruyff la Barcelona, el la patru, cinci ani încerca să schimbe nucleul de jucători pentru că intervine automulţumirea şi e nevoie de sânge proaspăt.

Asta se întâmplă la CFR, acolo este un grup de jucători care au făcut o performanţă nemaipomenită pentru club, pentru fotbalul românesc. Ei au fost prezenţi an de an în cupele europene, de multe ori chiar în grupele Europa League şi este echipa care a ţinut steagul sus, reprezentând România în cupele europene, însă e nevoie şi la ei de alt proiect, pentru că proiectul Dan Petrescu a luat sfârşit. Asta nu înseamnă că trebuie să plece Dan (Petrescu).”, a declarat Gică Popescu pentru emisiunea ”Fotbal Show”.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Dorin 20/05/2023 - 00:37

CFR nu este out este încă în.Doar că la fel că și “U” cel care caută noi jucători aduce multi jucători dotați fizic dar care nu știu să de-a în minge .Aduși pentru fizic dar fara calități tehnice.Si este cazul lui Yeboah,Boateng,Ze Gomes.Acestia mai au șanse dacă vor urma cursuri de tehnica de fotbal.Altii precum Pires trebuie pensionați.Nu este in cauză culoarea ci tehnica și lipsa de curaj și încredere.

Raspunde

Comenteaza