CFR Cluj, al doilea eșec la rând pe teren propriu. Urmează confruntarea cu AS Roma din Europa League

by admin

CFR Cluj a înregistrat al doilea eșec la rând pe teren propriu, pentru prima oară după 5 ani. Ardelenii au pierdut la limită, scor 0-1, meciul cu UTA Arad, transmis în direct pe Look Sport+, și au ratat șansa de a se apropia de liderul Universitatea Craiova.

Deși nu s-a putut baza pe câțiva jucători de bază, Dan Petrescu a aliniat un prim 11 de clasă, cu Soares în centrul liniei de mijloc și cu Păun, Pereira şi Chipciu în spatele lui Rondon. CFR-ul a dominat clar prima repriză și a ratat câteva ocazii prin Chipciu și Pereira. Feroviarii au avut și o bară prin același Chipciu, dar la cabine s-a intrat cu 0-0.

UTA a ajuns la poarta campioanei abia în minutul 51, când Bălgrădean a respins de lângă bară şutul lui Ioan Hora. CFR, cu Debeljuh şi Costache aruncaţi în luptă, nu a mai găsit acelaşi ritm din prima repriză, iar arădenii au dat lovitura pe finalul partidei. Plecat pe un contraatac rapid, abia intratul Buhăcianu a aşezat mingea perfect pentru Hora, iar ex-FCSB-istul l-a învins pe Bălgrădean (75) cu un şut plasat, de la marginea careului de 16 metri. A răspuns Camora (79), dar Iacob i-a respins de lângă vinclu lovitura liberă, apoi Petrescu a mizat şi pe Djokovic şi Vojtus, dar reduta arădeană nu a căzut şi CFR-ul a bifat pentru prima dată în ultimii cinci ani două eşecuri la rând pe propria arenă.

Pentru CFR urmează partida de joi, din Europa League, împotriva celor de la AS Roma. Meciul va fi transmis în direct, de la ora 22, pe Look Sport+.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza