CFR Cluj a pus ochii pe un internațional român U21. Fotbalistul evoluează în Serie B

by admin

CFR Cluj caută să mai transfere câțiva jucători pentru a reuși să acopere punctele slabe ale echipei din perspectiva lui Edi Iordănescu. După ce antrenorul le-a cerut conducătorilor un mijlocaș de profil ofensiv în urma plecării lui Djokovic la Rizespor, clujenii au început să caute și un mijlocaș defensiv.

Marius Marin (22 de ani), mijlocaș defensiv, este dorit de CFR Cluj. “Feroviarii” au fost nevoiți să se reorienteze după ce Alexandru Crețu a refuzat să vină la Cluj, conform ProSport. Fotbalistul celor de la Pisa a fost o prezență constantă în primul 11 al formației din Serie B și ar putea reveni în țară pentru a se lupta la titlu în Liga 1.

Marin a evoluat în 18 partide în liga a doua italiană și în Cupa Italiei în actuala stagiune, reușind să ofere două pase decisive. De asemenea, fotbalistul a strâns 6 selecții în naționala U21 a României.

Marius Marin a început fotbalul la Timișoara, apoi s-a transferat în Italia la juniorii celor de la Sassuolo. În vara anului 2019, acesta a fost cumpărat definitiv de Pisa contra sumei de 400.000 euro.

Între timp, CFR Cluj poate duce recordul la 18 meciuri fără înfrângere, astăzi, contra celor de la Chindia Târgovişte. Partida este programată de la ora 20:00 şi va fi transmisă de Look Sport. Duelul nu va fi însă uşor, pentru că echipa pregătită de Emil Săndoi este revelaţia sezonului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza