Centre de vaccinare împotriva COVID-19 în fiecare cartier al Clujului. Află locația exactă

by admin

Cei care doresc să se vaccineze împotriva noului coronavirus vor avea la dispoziție 13 centre de vaccinare, amenajate în școli și în două unități sanitare. Potrivit primarului Emil Boc, fiecare cartier al municipiului va avea cel puțin un centru de vaccinare. Edilul a anunțat și locația celor 13 centre.

Cartier Mănăștur 

  • Școala „Ion Creangă”, Aleea Peana, nr. 4
  • Școala „Iuliu Hațieganu”, strada Grigore Alexandrescu, nr. 16
  •  Școala „Liviu Rebreanu”, strada Moldoveanu, nr. 1

Cartier Mărăști

  • Școala „Vaida Voievod”, strada Oltului, nr. 83
  • Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Bld. 21 Decembrie 1989

Cartier Gheorgheni și parțial Bună Ziua

  • Colegiul Tehnic Transporturi „Transilvania”, strada Bistriței, nr. 21

Cartier Zorilor și Europa

  • Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, structura nr. 1, Calea Turzii, nr. 140/142
  • Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”, structura nr. 2, strada Zorilor, nr. 27

Cartier Grigorescu

  • Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, strada Alexandru Vlahuță, nr. 42- 44, corp 2

Cartier Gruia

  • Școala „Horea”, strada Horea, nr. 19A

Cartier Someșeni

  • Școala „Traian Dârjan”, strada Traian Vuia, nr. 76

Alte două centre de vaccinare vor fi amenajate în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului CFR Cluj (Policlinica CFR Cluj), pe strada Republicii nr. 28 și la Centrul medical Unirea din rețeaua privată de sănătate „Regina Maria”, de pe strada Observatorului 1-3.

Campania de vaccinare a debutat la Cluj, cu faza 0, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, pe 27 decembrie. Acolo au fost deja imunizate 375 de cadre medicale. Următoarea fază a campaniei va debuta pe 4 ianuarie și va cuprinde personalul medical din județ.

După prima jumătate a lunii ianuarie va începe faza 2, care cuprinde persoanele din grupe de risc peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, personalul din centrele rezidențiale, poliție, jandarmerie, dar și personalul din administrație locală care vine în contact cu publicul. Potrivit primarului Emil Boc, tot după mijlocul lunii ianuarie se vor putea face și planificările pentru vaccinare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza