Cei mai buni trăgători din țară s-au întrecut în tir sportiv la Luduș în Grand Prix-ul României!

by Christian Suciu

Ce-a de-a 14-a ediție a Grand Prix-ului României la Tir Sportiv a atras unii din cei mai buni tragători din țară dar și străinătate la poligonul ”Tiberiu Opriș” din Luduș, unde aceștia și-au etalat abilitățile pe parcursul a două zile de competiție. Participanții au luat la țintă nu mai puțin de 200 de talere pe durata competiției iar printre aceștia s-au numărat chiar și componenți ai lotului național de tir.

” Aceasta este Grand Prix Romania, un concurs internațional pe care poligonul Tiberiu Opriș din Ludus il organizează de 14 ani. Suntem mândri să avem oaspeți deosebiți prin trăgători foarte buni din Romania și din Ungaria. Concursul se desfășoară pe 2 zile, 100 de talere în prima zi, 100 de talere în a doua zi.
Lucrurile sunt super ok, și vremea ține cu noi, de obicei concursul fiind tradițional în prima săptămână din octombrie, ne mai prindea câte o ploaie, uneori chiar si zăpadă in cei 14 ani! Suntem norocoși, Dumnezeu ține cu noi și toți cei ce sunt aici se bucură de o toamna frumoasă.
Suntem 55 de participanți anul acesta. Dacă la primele editii eram 22-23 de participanți, acum suntem 55 dintre cei mai buni trăgători din țară și din Ungaria.”, a transmis multiplul campion național la tir sportiv și organizator al competiției, Florin Urcan.


De la veterani și până la tineri participanți, cu toții s-au bucurat de condițiile perfecte de vreme ce i-au întâmpinat la Grand Prix-ul de la Luduș în cea de-a doua zi a întrecerii aflate pe finalul sezonului competițional

”Un concurs foarte reușit! Este Grand Prix-ul României, este unul din cele mai importante concursuri de tir sportiv din Romania. Ca niciodată, avem o vreme excelentă care înseamnă mult pentru trăgători, organizarea este desăvârșită. Competiția are un nivel ridicat, sunt trăgători din toată Romania,și din Ungaria.

”Suntem între colegi, între colegi de aceeași pasiune și e o bucurie sa fiu din nou aici, la Luduș, pe poligon. Am participat de multe ori si îmi face drag de fiecare dată. Sunt de vreo 5 ani activ in domeniu.” a declarat Rareș Trif, unul din trăgătorii prezenți în competiție.

Eu sunt la categoria veteran, după ziua de ieri fiind, fiind două zile de concurs, am fost la egalitate cu încă doi colegi de-ai mei si sper sa prind totuși un loc pe podium pentru ca primii 2 nu pot sa-i ajung, sunt foarte vechi, foarte buni, foarte cu experiență. Ca amator, am speranțe dar vedem ce ne aduce ziua de azi.” a transmis Andrei Szacsi, participant cu vechime în cadrul competiției.

Printre cele mai tinere participante este și Ioana, o tânără de 16 ani ce speră să facă performanță chiar dacă este singura fată din competiție

” Fiind printre singurele fete si cu mult mai putina experiență decât restul, este destul de greu dar mie îmi place, e foarte frumos. Am început mai bine decât ieri si cu fiecare taler învăț ceva nou. O să continui, e foarte frumos. Tata e vânător, am fost cu el in poligon si am încercat să trag si mi-a plăcut.” a transmis tânăra trăgătoare.

Competiția se desfășoară cu recurență în fiecare an, iar miza trăgătorilor o reprezintă atât premiile cât și o potențială convocare în lotul național de tir sportiv.

FOTO:

La categoria A primele 3 locuri au fost ocupate de Mihai Miclos, Radu Mareș și Florin Urcan în timp ce la categoria ”B”, pe podium s-au clasat: Petky iuliu Ciorba Richard și Ciorba Arpad iar la ”C”: Losonczi Zoltan, Cerbu Constantin și Gabor Adrian. Cele mai bune junioare din cadrul competiției au fost Toader Ioana și Penta Arianna-Maria iar la veterani în primii 3 au ajuns Sîrbu Ioan, Ciorba Attila și Botila Alexandru.

În clasamentul Open primele 3 poziții au fost revendicate de Mihai Miclos de la CTS Lugoj, Radu mareș de la ACS25 București și Florin Urcan de la CSTV Luduș.

Clasamentul final:

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza