Cea mai mare platformă de networking din România funcționează la Cluj!

by Cristina Mihaila

Cu o medie de peste 250 de persoane participante la fiecare eveniment, printre care și oameni considerați vârfuri de reprezentare pe domeniile lor de activitate, platforma este de fapt o întâlnire față în față, informală, a acestor persoane cu cei din alte domenii ale vieții sociale. În plus, la Cluj-Napoca vin personalități din alte județe sau chiar din străinătate.

Este incredibil că fenomenul pare să se afle pe un trend ascendent, mai ales că trăim în epoca rețelor de socializare, a ședințelor pe skipe, a mesajelor, a nelipsitelor telefoane. Ca la un semn, o dată la două luni, sute de oameni se întâlnesc preț de câteva ore, într-un restaurant din centrul orașului și stau de vorbă; oameni de afaceri, academicieni, persoane din instituțiile publice, diplomați, bancheri sau industriași. Povestesc relaxat despre produsele lor, problemele sau temerile lor, schimbă informații prețioase, află noile trenduri sau ce s-a mai întâmplat în oraș. Este o manifestare publică, așa că nu contează cine ești, te poți prezenta singur și apoi discuta cu oricare persoană aflată în sală la evenimentul respectiv.

”Am început în urmă cu câțiva ani. Ne-am dat seama că oamenii nu sunt rău intenționați cu bună știință. Am întâlnit personal cazuri de comunicare greșită, după care lucrurile se pot repara mult mai greu. Dacă persoanele discută într-o atmosferă plăcută și se întâlnesc doar pentru a cunoaște alți oameni din domeniile lor sau în altele, mai mult sau mai puțin conexe, atunci cuvântul fiecăruia va conta atunci când vine vorba de business sau de alte activități interesante în activitatea lor. Platforma este pluridisciplinară, astfel că învităm oameni din domenii cât mai variate, pentru care schimbul de experiență poate fi important. ”- Dr.ing. Florin Bugnar, consultant de management și business, Director Executiv – IntelGlobalis

”Numai să arăți cu degetul, nu e bine deloc!”

”Florin Bugnar este de părere că în orice domeniu, fie că este al artei, presei, universitar, al instituțiilor publice, 50 la sută dintre calitățile celor se află la conducere ar trebui să fie reprezentate de cunoștințele strict profesionale, care țin de specializare, restul fiind constituit din abilitățile sociale și de viziunea fiecărui manager în parte.

”Le spun tuturor, aveți un produs, fie că este operă de artă, creație literară, jurnalistică, acesta trebuie să fie promovat, să știe lumea de el, apoi vândut. Cerințele pieței sunt extrem de importante. Nu poți să faci ceva care nu interesează pe nimeni și, în plus, nimeni nu ar trebui să se  supere că interesul pentru produsul respectiv este scăzut, dacă nu a depus eforturi pentru ca acesta să fie măcar testat.”- Dr.ing. Florin Bugnar, consultant de management și business, Director Executiv – IntelGlobalis

La Cluj, una dintre ideile neoficiale, vehiculate cu mare convingere prin cafenele sau oriunde sau în alte locrui de întâlnire este că….”Dacă nu ai prieteni, cunoștințe, nu poți face nimic, nici nu are rost șă începi o afacere!” Iată ce ne spune, omul de afaceri clujean:

”Din punctul meu de vedere este un pic de adevăr în această afirmație. Sigur, relațiile inter-umane contează. Dar dacă ai un produs prost, degeaba încerci să-l vinzi cunoștințelor. Poate merge o dată, de două ori, maxim. Până la urmă tot vei suferi un eșec. De la începutul afacerilor în lumea asta, de la epoca de piatră dacă vreți, de la est la vest, există o componentă importantă care se referă la relațiile inter-umane. Așa va fi până, probabil, ne vom schimba forma…Dar, contează foarte mult contactul personal. Cred, sincer, că nu trebuie pusă această problemă într-un stil nevrotic, cum că.. totul merge pe prietenie, de parcă am trăi într-o conspirație. Indiferent în ce zonă ești specialist, trebuie să ai relații cu ceilalți.”- Dr.ing. Florin Bugnar, consultant de management și business, Director Executiv – IntelGlobalis, organizator X Party & Networking.

Timpul este prețios pentru oricine, iar pentru manageri sau directori cu atât mai mult. În cele câteva ore petrecute la networking, nimeni nu vorbește la telefon, oamenii se privesc, comunică, schimbă numere de telefon atunci când interesele se întâlnesc. Invitații speciali se prezintă și îi așteaptă pe cei interesați de ceea ce fac, la discuții.

” În general, oamenii vor să facă lucruri de calitate, iar când apare o problemă, unii pot să nu o înțeleagă sau să nu știe toate detaliile, este, de fapt, vorba despre o comunicare greșită. Poate fi o problemă referitoare la lipsa de încredere, destul de accentuată în România, toată lumea aruncă cu noroi în ceilalți. Apar tot felul de informații în media, se vorbește ușor la modul negativ despre orice și e un lucru total dăunător. România este într-o stare de semi-blocaj la ora acutală, oamenilor le este frică pur și simplu să acționeze!”- Dr.ing. Florin Bugnar, consultant de management și business, Director Executiv – IntelGlobalis, organizator X Party & Networking.

Florin Bugnar face parte din noul val de oameni de afaceri de succes din oraș. Este precaut, analitic, bine intenționat, specializat. A studiat inginerie auto, inginerie economică industrială, specializarea ingineria și managmentul sistemelor de producție. Timp de doi ani, a frecventat și cursurile facultăților de drept și business și deține un doctorat în inginerie industrială.

Ocazional, organizează astfel de evenimente și în alte orașe ale țării, dar majoritatea au loc aici la Cluj. Următorul, va avea loc în 27 februarie și va avea ca invitați speciali, persoane care activează în domeniul investițiilor financiare: brokeraj, fonduri de investiții, bănci, societăți de asigurare, burse de valori sau mărfuri din România. Discuțiile se vor axa pe creșterea încrederii populației în instrumentele puse la dispoziție de piața financiară și de capital din România.

Cristina Pintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

Comenteaza