Casă mistuită de flăcări în localitatea Podeni

by admin

O casă de locuit s-a făcut scrum noaptea trecută, în localitatea Podeni din județul Cluj. Flăcările au izbucnit de la jarul căzut din sobă, apoi s-au extins cu repeziciune în interiorul clădirii.

„Două autospeciale pentru stins incendii au fost dislocate la fața locului pentru a lichida focarele care se manifestau la acoperișul casei și în interiorul casei de locuit, pe o suprafață de circa 80mp. Un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la fața locului.

Peste două ore au durat operațiunile de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului, fiind limitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit”, a transmis ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au arătat că jarul căzut din sobă a fost cea mai probabilă cauză a incendiului, au mai spus pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza