Care sunt noile tarife la taxi în Cluj-Napoca?

by Christian Suciu

În urma solicitărilor taximetriștilor clujeni, consiliul local a aprobat creșterea tarifelor de taxi după ce acestea au mai fost ajustate și în luna aprilie. Noile tarife pentru o cursă taxi vor fi 4.05 lei/km pe timp de zi și respectiv de 4.75 lei pe timp de noapte. Noile prețuri au fost aprobate de către o comisie de specialitate după ce Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a semnalat această nevoie din cauza creșterii prețului la carburant și a inflației.

Vechile tarife, de 3,25 lei/km pe timp de zi și de 3,43 lei/km pe timp de noapte au fost stabilite acum 7 luni iar anterior acesteia, ultima majorare a venit abia în 2019. Tarifele pentru staționare au crescut de asemenea la 40,50 de lei pe oră ziua și 47.50 de lei pe durata nopții.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza