Campanie de sterilizarea a câinilor din Florești

by admin

Primăria Florești vine în sprijinul proprietarilor de câini care doresc să își sterilizeze animalele. Astfel, autoritățile locale au demarat o campanie de sterilizarea gratuită a tuturor câinilor cu stăpân, microcipați și înregistrați în RECS (Registrul de evidență al câinilor cu stăpân) de pe teritoriul comunei.  

„Prin această campanie se dorește combaterea fenomenului de abandon, reducerea numărului de câini aflați pe domeniul public și responsabilizarea deținătorilor de animale. Sursa câinilor de pe străzi este reprezentată, într-un procent mare, de înmulțirea câinilor deținuți de proprietari și mai apoi abandonați, cât și înmulțirea câinilor aflați deja pe domeniul public.   

Sterilizarea este singura metoda prin care putem stopa aceste fenomene, pe termen mediu și lung, fără a fi nevoiți să recurgem la eutanasiere. Bugetul pentru această campanie este asigurat, iar doritorii sunt așteptați să o acceseze. Țineți cont de faptul că alocarea subvențiilor se face pe principiul, “primul venit, primul servit”,” au transmis reprezentanții Primăriei Florești. 

Pentru a fi înscriși în campanie, posesorii de animale trebuie să se deplaseze la Primăria Florești, unde vor completa o cerere, care se depune la Compartimentul contabilitate, buget, finanțe. Cererea se completează pe baza cărții de identitate și a carnetului de sănătate al câinelui microcipat, atât în original cât și o copie (dacă este posibil). Pe baza cererii veți primi un bon de sterilizare cu care veți merge la cabinetul veterinar unde se va desfășura campania. Programul de derulare al campaniei, cabinetele partenere și data programării o veți afla în urma unui apel telefonic. Procedura de sterilizare se efectuează de către medici veterinari de liberă practică.

Proprietarul/deținătorul/însoțitorul câinelui are obligația să se prezinte cu cainele/câinii, la data stabilită, pentru sterilizare, să nu-l hrănească în ziua sterilizării, nici înainte și nici după, să transporte câinele spre locație și înapoi și să-i asigure îngrijirea necesară după intervenția chirurgicală. Nici medicul și nici Primăria Comunei Florești nu răspunde de evoluția postoperatorie a câinilor. Medicul consemnează în carnetul de sănătate și în RECS efectuarea acestei proceduri chirurgicale. Vârsta minimă la care se pot steriliza câinii este de 6 luni la femele și 8 luni la masculi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza