Bărcile cu motoare termice, interzise pe lacurile Tarnița și Fântânele. Ministrul Transporturilor a semnat ordinul

by admin

Adio bărcilor cu motoare termice pe lacurile Tarnița și Fântânele! Ministrul Transporturilor a anunțat că a semnat ordinul de ministru prin care se reglementează navigația pe cele două lacuri.

„Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigația ambarcațiunilor pe lacurile Tarnița și Fântânele. Astfel, este interzisă navigația oricărei ambarcațiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată.

De asemenea, nici poluarea fonică nu va mai exista, ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru rezervația naturală din jurul lacurilor, cât și pentru turiștii care petrec o vacanță acolo. Viteza maximă permisă pentru ambarcațiuni este de 15 km/h, iar zonele de navigație și cele de înot vor fi clar delimitate pentru siguranța turiștilor.

Prin ordinul de ministru se instituie și amenzi contravenționale pentru nerespectarea acestor reguli. Supravegherea respectării regulamentului, precum și aplicarea de sancțiuni cade în sarcina autorităților locale.

Clujenii au dreptul la apă curată, turiștii au dreptul la liniște, siguranță și apă în care pot înota fără a fi expuși la substanțe toxice. Și nu în ultimul rând natura – fauna și flora – din zonă are dreptul să fie protejată prin aplicarea unor măsuri, care nu pot fi catalogate altfel decât de bun simț”, a scris ministrul Cătălin Drulă pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza